Fost ofițer FSB, condamnat la închisoare pentru spionaj în favoarea SUA

S.I. Catalin |
Data publicării:

Un tribunal militar rus l-a condamnat la 22 de ani de închisoare pe un fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB) și la 14 ani de închisoare pe şeful unei echipe de investigaţii a companiei Kaspersky Lab, specializată în securitatea cibernetică.

Amândoi sunt acuzați de trădare și de transmitere de informaţii unui serviciu străin de informaţii. Cei doi, fostul ofițer Serghei Mihailov și expertul Ruslan Stoianov sunt acuzați, potrivit presei ruse, că au vândut documente secrete Biroului Federal de Investigaţii din Statele Unite, FBI. Potrivit presei, documentele despre care este vorba ar fi dintr-un dosar al unei investigaţii ruseşti asupra activităților directorului companiei Cronopay, Pavel Vrublevsky, care este acuzat în Statele Unite de infracţiuni cibernetice.

Mihailov a fost arestat în decembrie 2016 și Stoianov în ianuarie 2017. Kremlinul a negat că ar exista vreo legătură între acest caz și investigarea presupusei implicări a Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.

Procesul s-a desfășurat în spatele ușilor închise.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel