Fost ministru ucrainean al Apărării: Occidentul nu s-a decis cum trebuie să se încheie războiul din Ucraina iar asta e o problemă uriașă

Darius Muresan |
Data publicării:

Aliaţii occidentali ai Kievului încă nu au o idee clară despre cum vor să se încheie războiul din Ucraina, ceea ce reprezintă o "problemă serioasă" care compromite şansele de victorie ale Ucrainei şi din cauza căreia coaliţia care sprijină Ucraina pierde miliarde de dolari, a declarat într-un interviu telefonic cu EFE fostul ministru al apărării ucrainean Andri Zagorodniuk.

"La un an şi jumătate de la crearea sa, coaliţia Rammstein a cheltuit miliarde de dolari, probabil sute de miliarde de dolari, şi încă nu are un obiectiv politic definit", consideră Zagorodniuk, care a fost ministru al apărării între 2019 şi 2020 şi este în prezent consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

În interviul telefonic difuzat duminică de EFE și citat de Agerpres, Zagorodniuk, care a fost şi şef al programului de reformă al Ministerului Apărării ucrainean între 2015 şi 2018, atribuie această situaţie neclarităţii cu privire la rezultatul războiului, manifestată de guvernele occidentale din coaliţia de aliaţi ai Ucrainei care se întruneşte periodic la baza militară germană care îi dă şi numele.

"Grupul Rammstein nu are un obiectiv politic pentru că încă nu a decis cum trebuie să se încheie războiul, iar aceasta este o problemă serioasă, o problemă uriaşă", spune Zagorodniuk, care conduce Centrul pentru Strategii de Apărare de la Kiev şi este unul dintre cei mai influenţi şi bine conectaţi analişti în chestiuni strategice din ţară, scrie EFE. "Orice război are un obiectiv politic pentru că, după cum scria (generalul prusac Carl von) Clausewitz, războiul este politic prin alte mijloace; orice coaliţie militară are obiective politice, cu excepţia coaliţiei Rammstein", adaugă el.

Fostul ministru compară situaţia cu "a construi o casă fără să ai idee cum ar trebui să arate când este terminată", şi face aluzie la sumele uriaşe de bani trimise de coaliţia care acordă asistenţă Kievului fără a fi definit în prealabil rezultatele pe care le vor produce aceste investiţii.

Statele Unite şi Europa, notează el, "continuă să aibă îndoieli şi ezită să spună că Rusia trebuie învinsă şi Ucraina trebuie să câştige".

Să stingi un foc de tabără cu paharul cu apă

Absenţa unor obiective occidentale concrete în acest război, adaugă expertul ucrainean, s-a tradus într-un ajutor trimis cu ţârâita care a lăsat Ucraina fără mijloace suficiente pentru a realiza progrese substanţiale în momente decisive.

"Pentru a le atinge, avem nevoie nu doar de o mulţime de arme, ci exact de armele necesare pentru o anumită sarcină şi pentru un anumit obiectiv operativ", explică el.

Consilierul lui Zelenski a recurs la o metaforă pentru a ilustra consecinţele pentru Ucraina de a nu primi la timp asistenţa militară pe care aliaţii săi au trimis-o în cele din urmă, dar mai târziu, după ce lucrurile se complicaseră deja pentru Kiev pe teren.

"Dacă ai o găleată cu apă şi o foloseşti pentru a stinge un foc de tabără, s-ar putea să reuşeşti, dar să ne imaginăm că, în loc să torni întreaga găleată, încerci să stingi focul cu un pahar cu apă, apoi cu încă un pahar cu apă şi tot aşa", spune Zagorodniuk. Într-un final, conchide el, "veţi ajunge să folosiţi aceeaşi cantitate de apă, dar nu veţi fi stins focul".

Fostul ministru regretă că fiecare salt calitativ în trimiterea ajutoarelor occidentale către Ucraina a venit doar "după o campanie masivă de convingere" a guvernelor occidentale purtată de către Kiev.

"Occidentul ne dă avioane după un an în care am implorat, ne oferă tancuri după un an în care le-am cerut şi abia după ce am pierdut mulţi civili în atacuri aeriene decide să ne ofere sisteme de apărare antiaeriană", spune Zagorodniuk.

Având în vedere aceste circumstanţe şi ezitările partenerilor Kievului atunci când vine vorba de a-i furniza materialul de care are nevoie pentru a contracara inferioritatea numerică în faţa duşmanului, Ucraina va trebui să mizeze în continuare pe acţiuni "asimetrice" care surprind Rusia.

Zagorodniuk dă ca exemplu de acţiune asimetrică ofensiva ucraineană cu drone navale care i-a permis Kievului să pună capăt controlului rusesc asupra Mării Negre, în ciuda lipsei unei flote proprii substanţiale.

"Trebuie să recurgem la şi mai multe acţiuni asimetrice, pentru că, simetric, Rusia are un avantaj în resurse economice, în număr de oameni, în echipament militar", explică Zagorodniuk

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel