Organizatorii au anunțat o participare record a liderilor politici şi reprezentanţilor mediului de afaceri, care vor aborda teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice, relatează Reuters.
Tema forumului din acest an este „Colaborarea într-o lume fragmentată”: participanții vor analiza modul în care provocările multiple și interconectate cu care se confruntă lumea pot fi abordate și găsite prin colaborarea dintre sectorul public și cel privat.
„Astăzi, lumea se află într-un punct de cotitură, critic. Declanșatorii gemeni - pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina au zguduit un sistem global deja fragil. Creșterea economică (...) stagnează. Pentru prima dată din anii 1970, lumea se confruntă cu o situație în care creșterea și inflația merg în direcții opuse. Acest lucru vine împreună cu fragmentarea geo-economică în creștere, vulnerabilitățile sectorului financiar, inclusiv activele la prețuri excesive și nivelurile ridicate ale datoriilor și o criză climatică care scapă de sub control. Dacă aceste riscuri sistemice și interdependente nu sunt eliminate, promisiunea unui „deceniu de acțiune” se poate transforma într-un deceniu de incertitudine și instabilitate”, spun organizatorii forumului.
Întâlnirea anuală reuneşte lideri de stat, din afaceri şi societatea civilă pentru a aborda starea lumii şi a discuta despre priorităţile anului.
În cadrul Forumului Economic Mondial vor fi discutate soluții la crizele energetice și alimentare, lupta împotriva inflației ridicate, a ratelor scăzute de creștere și a îndatorării ridicate, eliminarea vulnerabilităților sociale actuale și contracararea riscurilor geopolitice moderne.
După cum notează Bloombeg, nu vor fi reprezentanți ai Rusiei și Chinei printre participanții la WEF.
Mâine, 17 ianuarie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vorbi la Davos. De asemenea, va avea loc o sesiune cu participarea președinților Poloniei și Lituaniei.
Pe 18 ianuarie, cancelarul german Olaf Scholz va vorbi la forum și va avea loc o sesiune cu participarea Secretarului General al ONU.
Întrevedere la nivel înalt între Beijing şi Washington, la Davos
Înalţi responsabil în domeniul economiei ai primelor două puteri mondiale, secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen şi vicepremierul chinez Liu He, urmează să se întâlnească miercuri la Davos, a declarat luni un oficial american, relatează AFP.
Întrevederea prevăzută în staţiunea elveţiană cu ocazia Forumului Economic Mondial va fi prima întâlnire fizică dintre aceşti doi înalţi oficiali de la preluarea mandatului, după trei convorbiri efectuate de la distanţă, a precizat responsabilul Trezoreriei.
Șase teme de lucru pe agenda din 2022
Ucraina pune în lumină importanţa cooperării globale.
Trei crize interconectate: clima, hrana, energia.
Nu folosiţi cuvântul care începe cu ''R'' (dar s-ar putea să vină oricum).
Pregătirea pentru următoarea pandemie necesită eliminarea disparităţilor din sănătate.
Inegalitatea de gen şi locurile de muncă ale zilei de mâine.
Viitorul nostru este digital.
***
Forumul este prezidat de profesorul Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv, sub coordonarea unui Consiliu de administraţie format din 29 de personalităţi ce acţionează ca "gardieni" ai misiunii şi valorilor organizaţiei şi supraveghează activitatea Forumului în promovarea adevăratei cetăţenii globale.
Din Consiliul de administraţie fac parte, printre alţii: Chrystia Freeland, vicepremier şi ministru al finanţelor în Canada; Kristalina Georgieva, director al Fondului Monetar Internaţional; Fabiola Gianotti, director general al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN); Al Gore, fost vicepreşedinte al SUA (1993-2001); Paula Ingabire, ministru al Comunicaţiilor, Tehnologiei şi Inovării în Rwanda; Christine Lagarde, preşedinte al Băncii Centrale Europene; Ngozi Okonjo-Iweala, directoare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului; Regina Rania a Regatului Haşemit al Iordaniei; Mark Schneider, director executiv al companiei Nestle; Tharman Shanmugaratnam, ministru în guvernul statului Singapore; Jim Hagemann Snabe, preşedinte Siemens; Julie Sweet, preşedintă şi directoare executivă a companiei Accenture; Heizo Takenaka, profesor emerit al Universităţii Keio din Tokyo; Zhu Min, preşedinte al Institutului Naţional de Cercetare Financiară din cadrul Universităţii Tsinghua din Beijing.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News