Într-o intervenţie în cadrul Forumului Atlantic-Black Sea Security, eveniment internaţional la nivel înalt organizat de Institutul Aspen România şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund al Statelor Unite, Flanagan, în prezent specialist în ştiinţe politice la think-tank-ul RAND Corporation, a amintit de recentele sondaje de opinie din SUA care arată că majoritatea americanilor sunt în favoarea menţinerii Alianţei nord-atlantice, sprijin ilustrat şi de recente rezoluţii în acest sens adoptate în Congresul american.
Pe de altă parte, el a pus un accent pe necesitatea respectării Articolului 2 al Tratatului de la Washington din 1949 care a stat la baza NATO, care se referă la angajamentul statelor membre faţă de consolidarea instituţiilor libere, notând că în unele ţări din Europa centrală şi de est, dar şi "mai departe spre sud" se constată "un recul de la democraţie şi susţinerea faţă de valorile fundamentale ale libertăţii media şi a sistemului judiciar". ,,Nu vreau să le arăt cu degetul, dar ştiţi că este o problemă reală care trebuie rezolvată şi pe care Alianţa nu o poate ignora", a punctat Flanagan.
În acelaşi timp, în contextul în care actuala administraţie de la Washington a formulat repetate critici la adresa cheltuielilor de apărare ale aliaţilor, pe care le consideră insuficiente, analistul american a precizat că SUA nu privesc apartenenţa la NATO ca pe un mod "ieftin" de a contribui la apărarea Europei, explicând că partea cea mai consistentă a bugetului de apărare al Statelor Unite este dedicată "obligaţiilor" acestora pe plan global, îndeosebi în Orientul Mijlociu şi Asia de est.
,,Nu vă uitaţi la tweet-urile care vin de la Casa Albă, ci la acţiunile care se întâmplă", îi sfătuieşte pe europeni specialistul RAND Corporation.
Stephen Flanagan a evocat de asemenea în intervenţia sa la forum, în cadrul panelului "Avantajele şi provocările maturităţii - NATO la 70 de ani", capacitatea de rezistenţă şi transformare demonstrată de-a lungul timpului de NATO, amintind în acest sens de momentul revoluţiilor din 1989 şi destrămării URSS, operaţiunea din Serbia sau cea din Afganistan, şi a menţionat între noile provocări cu care se confruntă Alianţa oportunitatea unei strategii pentru războiul hibrid.
NATO poate ajunge şi la 100 de ani, dar este nevoie de eforturi serioase, a conchis analistul american.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News