Publicitate
După invazia pe scară largă a Ucrainei, armată rusă a executat peste o mie de atacuri chimice (1.068 de cazuri) asupra militarilor ucraineni. Deși substanțele folosite intră în categoria gazelor lacrimogene, acestea au în compoziție substanțe chimice otrăvitoare interzise în operațiile de luptă, prin paragraful 5 al articolului 1 din Convenția privind armele chimice, a precizat Comandamentul de Sprijin ucrainean, pe 5 martie.
Aproape un sfert dintre acestea au avut loc în februarie, când rușii au efectuat peste 250 de atacuri chimice.
În decembrie 2023, rușii au folosit pentru prima dată noile grenade cu gaz RG-Vo împotriva armatei ucrainene. Comparativ cu substanțele mai vechi, grenada RG-Vo folosește un compus chimic mult mai toxic - cloroacetofenona. Aceasta este o substanță otrăvitoare de luptă din grupul lacrimogenelor, a cărei doză letală este de 11 mg.
„Aproximativ 70 de picături din acest gaz sunt suficiente pentru a ucide o persoană adultă. Cloracetofenona este complet interzisă de Protocolul de la Geneva pentru interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare sau a altor agenți bacteriologici din 1925 și interzisă pentru utilizare în condiții de luptă prin rezoluția Adunării Generale a ONU din 1969”, a explicat căpitanul Andriy Rudyk din Statul Major General ucrainean, la începutul anului.
Pe 8 februarie, rușii au aruncat 6 muniții cu cloropicrină (un gaz lacrimogen), dintr-un UAV, asupra pozițiilor ucrainene de pe direcția Tavria.
În Primul Război Mondial, forțele germane au folosit cloropicrina concentrată împotriva forțelor aliate, ca gaz lacrimogen. Deși nu a fost la fel de letală ca alte arme chimice, a provocat vărsături și i-a forțat pe soldații aliați să-și scoată măștile, expunându-i la gaze mai toxice.
Rușii folosesc o serie de scenarii cu gaze lacrimogene și UAV-uri, care duc la expunerea militarilor ucraineni și ulterior la neutralizarea lor sau la părăsirea pozițiilor de către aceștia, amenințarea fiind destul de serioasă.
Astfel, împreună cu UAV-ul care transportă grenade cu gaze lacrimogene, o altă dronă zboară cu grenade de fragmentare, care sunt aruncate asupra luptătorilor care și-au părăsit adăposturile. De asemenea, sunt folosite mortiere (aruncătoare de bombe) pentru a lovi militarii ucraineni care ies din tranșee/adăposturi și, în cele din urmă, infanteria ia cu asalt pozițiile ucrainene, potrivit analiștilor de la Defense Express.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News