Forțele Armate Ucrainene au avut probleme cu obuzierele germane PzH 2000. Armata germană aruncă vina pe militarii ucraineni: Le folosesc prea des

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Obuzier autopropulsat german PzH 2000
Obuzier autopropulsat german PzH 2000

După ce au fost folosite în luptă, unele dintre cele șapte obuziere autopropulsate pe care Germania le-a livrat Ucrainei au afișat mesaje de eroare pe sistemul de control al focului. Bundeswehr (armata germană) spune că nu se consideră vinovată pentru aceste defecţiuni tehnice şi precizează că problemele sunt legate de cadența prea mare a focului. Ce nu înţeleg reprezentanţii Bundeswehr este că ucraineni au cerut obuziere autopropulsate să le folosească în condiţii reale de luptă, nu în timpul unor exerciţii militare.

La doar o lună de la livrarea primelor obuziere autopropulsate (ACS) germane Panzerhaubitze 2000 (PzH 2000) către Ucraina, aceste piese de artilerie prezintă deja semne clare de uzură, potrivit unui raport publicat vineri, 29 iulie, de către săptămânalul german Der Spiegel.

La mijlocul acestei săptămâni, guvernul de la Kiev a informat deja ministerul german al Apărării că, după bombardarea constantă a pozițiilor rusești, unele dintre cele șapte obuziere autopropulsate PzH 2000 livrate Ucrainei la sfârșitul lunii iunie prezentau mesaje de eroare pe sistemul de control al focului. Prin urmare, se pare că mai multe obuziere PzH 2000 au nevoie de reparații.

Reprezentanţii Bundeswehr spun că militari germani trăgeau maxim 100 de proiectile pe zi cu obuzierele PzH 2000 şi asta pe timpul exerciţiilor militare.

Potrivit Bundeswehr, problemele sunt legate de cadența prea mare a focului - Forțele Armate Ucrainene utilizează prea mult obuzierele  PzH 2000. Potrivit experților militari din armata germană, acest lucru creează o sarcină uriașă asupra mecanismului de încărcare a obuzierului.

În Germania, 100 de proiectile trase pe zi cu un obuzier PzH 2000 reprezintă deja un nivel ridicat de intensitate a focului, dar ucrainenii se pare că au tras mult mai multe obuze, potrivit Bundeswehr.

Potrivit publicației Der Spiegel, pe lângă uzura țevii obuzierului - care este normal sa aiba loc - vorbim și despre mecanismul de încărcare, care oferă o rată de tragere 8 focuri pe minut. În plus, soldații ucraineni ar fi încercat mai întâi să tragă în ținte aflate la o distanță prea mare, scrie cotidianul german Der Spiegel.

Cu această ocazie, acum poate vor înţelege şi reprezentanţii Bundeswehr cât de mare nevoie au ucraineni să primească un număr tot mai mare de obuziere autopropulsate ca să poată face faţă agresiunii militare ruse.

Potrivit publicației, Bundeswehr s-a angajat să trimită seturi suplimentare de piese de schimb în Ucraina în scurt timp pentru a remedia problemele. Totodată, guvernul german negociază cu complexul militar-industrial înființarea unui centru de reparare a armelor în Polonia pentru a reduce timpul alocat transportului și lucrărilor de mentenanţă.

Potrivit lui Der Spiegel, au apărut noi probleme și cu furnizarea de muniție pentru sistemele antiaeriene autopropulsate germane Gepard, ale căror primele cinci unități au fost livrate recent în Ucraina. În timpul tragerii de probă în Germania, s-a dovedit că sistemul de control al focului instalat pe sistemul Gepard nu recunoaște proiectilele produse de compania norvegiană Nammo, care a început recent să producă muniţii pentru acest tip de sisteme.

În urmă cu două săptămâni DefenseRomania a precizat că Germania nu poate oferi Ucrainei cele 30 de sisteme Gepard promise cu tot cu seturi complete de muniţie, deoarece cele 60.000 de proiectile de care dispunea Bundeswehr erau suficiente pentru cel mult 11 secunde de foc pentru fiecare sistem în parte.

Problema a fost rezolvată ulterior, deoarece guvernul german a apelat la un producător de muniție din Norvegia - compania Nammo - și intenționează, după efectuare unor teste planificate să încheie un contract pentru o cantitate suficientă de muniție.

Din câte se pare, prima etapă de testare a avut loc săptămâna trecut şi după cum a relatat Der Spiegel au apărut şi primele probleme, deoarece pe sistemul Gepard nu recunoaște muniţia produsă de această companie. Acum este necesară modificarea caracteristicilor muniţiei, după care vor fi efectuate din nou teste în luna august.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel