Potrivit serviciului de presă al Apărării Teritoriale a Forțelor Armate ale Ucrainei, în districtul Vovceansk din regiunea Harkov, astăzi, 8 martie, mai mulţi militari ai forţelor ruse de ocupaţie – grup de asalt format din 120 de persoane, plănuiau să ajungă în oraşul Harkov.
„Apărarea Teritorială împreună cu Forțele Armate i-au învins pe invadatori.Cei care au supraviețuit au fugit în regiunea Belgorod din Rusia”, se arată în comunicat.
Potrivit agenţiei Reuters, care citează o declaraţie a guvernatorul regional din Harkov, Oleh Sinehubov, paraşutiştii militari au aterizat în oraşul de graniţă ucrainean Vovceansk, situat la circa 50 de kilometri nord-est de Harkov, dar au fost înfrânţi de forţele ucrainene, a spus el într-o declaraţie televizată.
Totodată, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ucrainene, Oleksii Arestovici, a declarat marţi că forţele ruse au încercat în mod repetat să captureze capitala regională sudică Mikolaiv, atacuri ce au fost respinse de trupele ucrainene.
"Ar avea nevoie de zece ori mai multe forţe pentru a lua Mikolaiv", a spus el într-un briefing televizat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News