Forțele iraniene au deschis focul asupra unui vehicul cu migranți afgani, ucigând trei persoane

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: AJA (Army) Iran aja.ir
Sursă foto: AJA (Army) Iran aja.ir

Ministerul Afacerilor Externe afgan a declarat sâmbătă că oficiali iranieni din provincia Yazd au acceptat ca forţele lor de poliţie să deschidă focul asupra unui vehicul care transporta migranţi afgani anterior în această săptămână, ucigând trei dintre ei şi rănind patru.

Incidentul a fost iniţial raportat de guvernul afgan ca "accident de maşină", după ce vehiculul a luat foc în urma împuşcăturilor, informează dpa.

Imagini cu o maşină în flăcări şi un migrant afgan care aparent a supravieţuit incidentului şi cere apă, spunând 'Daţi-mi un pic de apă, ard", au circulat joi pe mediile de socializare afgane.

Autenticitatea materialului video nu poate fi verificată independent.

Cuvintele migrantului - "Daţi-mi un pic de apă, ard" - au început să devină populare în Afganistan, mulţi criticând incidentul.

Declaraţia ministerului de sâmbătă precizează că oficiali iranieni i-au spus guvernului afgan că îi vor trage la răspundere pe autorii incidentului. Textul declaraţiei adăugă că, după efectuarea unei investigaţii, guvernul de la Kabul va lua măsuri suplimentare.

Agenția de presă Agerpres amintește că oncidentul intervine la o lună după ce grăniceri iranieni au fost acuzaţi că au forţat aproximativ 50 de migranţi să intre într-un râu la graniţa Iranului cu provincia afgană Herat, acuzaţie negată de Iran.

Conform rapoartelor ONU, în prezent sunt înregistraţi aproape un milion de refugiaţi afgani care trăiesc în Iran, în timp ce ţara găzduieşte alte 2 milioane de afgani neînregistraţi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel