Cele două ziare americane au avut acces la acest raport de 121 de pagini compilat de anchetatori ONU pentru Consiliul de Securitate.
Potrivit documentului ONU, Erik Prince a trimis mercenari străini şi arme în serviciul lui Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei, şeful Armatei Naţionale Libiene, când acesta încerca să răstoarne guvernul libian sprijinit de comunitatea internaţională în 2019.
Această operaţiune, în valoare de 80 de milioane de dolari, prevedea formarea unei echipe de comando pentru a localiza şi ucide înalţi oficiali libieni, unii dintre ei posibili deţinători de paşapoarte europene, relatează The New York Times. Scopul era răsturnarea guvernului recunoscut de ONU cu sediul la Tripoli, condus la acea vreme de Fayez al Sarraj, potrivit Agerpres.
Mercenarii ajunseseră în Libia în primăvara anului 2019, în timpul unei ofensive a Armatei Naţionale Libiene la Tripoli care s-a încheiat cu eşec din cauza sosirii trupelor turceşti în sprijinul guvernului recunoscut de ONU. Când operaţiunea a eşuat, mercenarii - britanici, australieni, sud-africani şi americani - au fugit în bărci spre Malta, relatează EFE.
Erik Prince, care este şi fratele fostului ministru al educaţiei Betsy DeVos, este fondator al companiei private de securitate Blackwater. Vândută unui grup de investiţii în 2010 şi numită acum Academi, compania paramilitară a fost implicată în încălcări grave ale drepturilor omului în timpul invaziei SUA în Irak din ultimul deceniu. Patru foşti agenţi ai acesteia condamnaţi pentru asasinarea a 14 civili irakieni în 2007 la Bagdad au fost graţiaţi de Donald Trump în decembrie 2020. Prince a fost un aliat entuziast al lui Trump în timpul campaniei sale din 2016 pentru Casa Albă, căreia i-a făcut mari donaţii.
Acuzaţiile din raportul ONU ar putea duce la sancţiuni împotriva lui Prince, între care o interdicţie de călătorie, potrivit ziarului american.
La zece ani de la revolta susţinută de NATO care a răsturnat regimul lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia este încă măcinată de luptele pentru putere, împărţite între două autorităţi rivale, pe fondul unor implicaţii externe. Pe 23 octombrie, cele două părţi rivale au semnat un acord de încetare a focului permanent cu "efect imediat", după cinci zile de discuţii la Geneva sub auspiciile ONU.
La 5 februarie, inginerul şi omul de afaceri Abdel Hamid Dbeibah a fost numit prim-ministru interimar, alături de un consiliu prezidenţial de tranziţie format din trei membri, pentru a asigura tranziţia în aşteptarea alegerilor naţionale din decembrie 2021.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News