“În cadrul comenzii de stat pentru apărare pe anul 2021, Ministerul Apărării și Șantierul Naval din Amur au încheiat un contract privind construirea a unui lot de șase corvete Proiect 20380 și 20385. Acestea vor ajunge la Flota din Oceanul Pacific în perioada 2024-2028. Două dintre nave vor fi construite în baza Proiectului 20380, iar alte patru vor fi Proiect 20385”, se arată în comunicatul de presă al ministerului.
După cum au declarat reprezentanții Ministerului rus al Apărării, corvetele vor contribui la creșterea eficienței descoperirii și distrugerii submarinelor și a navelor de suprafață, precum și la întărirea apărării bazelor navale, a litoralului și a căilor de comunicații maritime.
“Ținând cont de caracteristicile tehnico-tactice, Complexul Militar Industrial construiește corvete care nu au analogi în lume și dispun de un mare potențial de modernizare. Este vorba despre nave moderne, dotate cu noi complexe de radiolocație, cu complexul de rachete antiaeriene de perspectivă Redut, cu complexul antinavă Uran, complexul antisubmarin Paket-NK, precum și cu instalații universale de lansare, capabile să poarte rachete hipersonice Zircon”, au precizat reprezentanții ministerului.
În prezent, în Federația Rusă se construiesc corvete Proiect 20380 și versiuni ale acestora, respectiv Proiect 20385 și 20386. În serviciul de luptă se află deja șase corvette Proiect 20380. Două dintre acestea se află în dotarea Flotei din Oceanul Pacific. În anul 2020, această flotă urmează să mai primească și corveta Aldar Tsydenzhapov, iar în 2021 corveta Rezky.
De asemenea, în anul 2020 este planificată predarea către Flota din Oceanul Pacific a corvetei Gremiascii, Proiect 20385, care, spre deosebire de proiectul de bază, va putea să întrebuințeze rachete de croazieră Kalibr.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News