Comandamentul flotei a decis să trimită petrolierul John Lenthall în Marea Neagră. Acesta se va alătura navei amiral a Flotei a șasea, respectiv nava de comandament USS Mount Whitney (LCC 20) și distrugătorului USS Porter (DDG 78), care se află deja în acvatoriul Mării Negre. Până în prezent, se cunoaște faptul că misiunea grupării navale americane constă în desfășurarea unei operații cu aliații și partenerii din regiune.
Însă, pe lângă misiunile oficiale, gruparea din cadrul Forțelor Navale americane va mai viza și alte obiective. Nu fără motiv, nava amiral a Flotei a șasea, USS Mount Whitney, are la bord echipamente pentru efectuarea cercetării radioelectronice, precum și pentru monitorizarea situației aeriene, de la suprafața apei și subacvatice. Prezența petrolierului pe mare, va face navele americane mai autonome și le va permite să evite vizitele inutile în porturi.
La Moscova, desfășurarea navelor americane în Marea Neagră a fost considerată “o escaladare a situației, care nu contribuie la stabilitatea în regiune”. Totodată, Kremlinul a subliniat că Rusia este pregătită pentru orice evoluție a situației din Marea Neagră și, dacă va fi necesar, “își va asigura securitatea”.
Comentariul autorului: Potrivit surselor locale turcești de pe Twitter, petrolierul USNS John Lenthall a intrat deja în Marea Neagră, traversând Strâmtoarea Bosfor.
Însă, deși sursele americane precizează că nava de comandament USS Mount Whitney se află împreună cu distrugătorul USS Porter în Marea Neagră, aceasta este în continuare în portul Istanbul. Este posibil ca în orele următoarele nava să înceapă tranzitarea Strâmtorii Bosfor.
Trebuie remarcat faptul că va fi pentru a doua oară în acest an, când în Marea Neagră se vor afla simultan trei nave ale Forțelor Navale americane. La sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, în regiune s-au aflat distrugătoarele Donald Cook și Porter, împreună cu petrolierul Laramie. Acesta din urmă a oferit sprijin celor două nave de luptă, dar a participat și la o serie de exerciții de creștere a interoperabilității cu nave din cadrul Forțelor Navale ale României și Ucrainei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News