În ziua de Crăciun, un petrolier aparținând flotei fantomă a Rusiei a făcut un cadou europenilor: cablul energetic Estlink 2 dintre Finlanda și Estonia a fost tăiat, cel mai probabil de către petrolierul ”Eagle S”, care transporta petrol rusesc, aflat sub pavilionul Insulelor Cook.
Pe lângă cablul de transport a energiei electrice, alte patru cabluri de comunicații au fost deteriorate, dar situația putea fi mult mai gravă dacă Paza de coastă finlandeză nu ar fi reacționat rapid și nu ar fi urcat la bordul navei.
Situația e mai complexă, întrucât se pare că nava și-a pierdut ancora în timp ce ”draga” fundul mării. ”Când autoritățile au cerut navei Eagle S să ridice ancora, s-a observat că ancora nu mai era legată de lanțul ancorei”, notează media finlandeză.
Finlandezii au arătat cum se luptă împotriva sabotajului în Marea Baltică
Presa finlandeză a investigat ce s-a întâmplat în culisele acestei operațiuni dramatice, dar și ce se putea întâmpla dacă autoritățile nu interveneau la timp.
Publicația Helsingin Sanomat a raportat că a existat riscul să fie deteriorată și o a doua magistrală subacvatică de electricitate. Potrivit ziarului, nava ”Eagle S” ar fi putut tăia cablul Estlink 1 în decurs de o jumătate de oră, dacă și-ar fi continuat ruta.
Mai mult, în aproximativ o oră, nava ar fi ajuns și la Balticconnector, gazoductul care conectează rețelele din Estonia și Finlanda și oferă Finlandei acces la instalația subterană de stocare a gazelor din Letonia. Conducta și un cablu de date din apropiere au mai fost ținta unor sabotaje, fiind avariate în octombrie 2023 de către nava ”NewNew Polar Bear”, sub pavilion Hong Kong.
Potrivit comisarului șef al poliției din Helsinki, Heikki Porola, acțiunea relativ rapidă a autorităților finlandeze a fost influențată de conștientizarea faptului că petrolierul Eagle S ar fi putut deteriora cablul electric Estlink 1 și gazoductul Balticconnector în timp ce își continua călătoria spre vest.
Reflectând asupra modului în care țările pot contracara arma secretă a Rusiei – o flotă de petroliere și nave de marfă create pentru a eluda sancțiunile occidentale – The Economist sugerează că trebuie urmat exemplul finlandezilor.
Acționând fără întârziere, Eagle S a fost prins în flagrant. După cum subliniază articolul, navele precum petrolierul reținut sunt prost întreținute, asigurate impropriu și deținute de companii-fantomă din Caraibe sau Golful Persic.
Protecția cablurilor submarine, dificil de realizat
Noile cabluri submarine se încearcă a fi îngropate în fundul mării la o adâncime de aproximativ doi metri. În zonele unde îngroparea nu este posibilă, se pot folosi învelișuri sau saci de nisip pentru a proteja cablul.
”Dacă fundul mării este de așa natură încât nu se poate săpa, cablurile pot fi protejate cu un înveliș. Dacă nici această variantă nu este posibilă, suprafața cablului poate fi protejată cu saci de nisip”.
Chiar și cu aceste măsuri, cablurile sunt vulnerabile în fața daunelor intenționate sau a accidentelor grave.
„Este greu să te protejezi împotriva unei astfel de forțe și mase. Dacă treci cu nava peste cablu având ancora coborâtă, cablul cu siguranță se va rupe” .
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News