Finalul regimului ayatollahilor? SUA transmit iranienilor că dacă vor intra în aventura nesăbuită de a ataca Israelul consecințele vor fi cu adevărat cataclismice pentru Iran

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: U.S. Navy
Foto: U.S. Navy

Iranul va suferi consecinţe "cataclismice" în cazul unui atac asupra Israelului, a declarat vineri un înalt oficial american din actuala Administrație, care a cerut protecția anonimatului.

"Am dori să-i descurajăm pe iranieni (...) să meargă pe această cale, întrucât consecinţele ar fi cataclismice, în special pentru Iran", a indicat acest oficial, avertizând Teheranul împotriva oricărui atac care ar putea "face să eşueze" discuţiile delicate privind un armistiţiu în Fâşia Gaza.

Ministrul israelian de externe Israel Katz a declarat vineri mai devreme că se aşteaptă ca aliaţii Israelului să se alăture ţării sale pentru a "ataca Iranul", dacă acesta din urmă recurge la un atac asupra Israelului, declaraţie făcută în timpul unei întrevederi cu omologii săi francez şi britanic, cerându-le acestora explicit sprijinul în acest sens, alături de un sprijin similar din partea SUA, amintesc agențiile Agerpres și AFP.

Miniştrii de externe francez şi britanic efectuează o vizită comună în Israel şi teritoriile palestiniene pentru a aborda modalităţi de evitare a escaladării conflictelor regionale, în contextul războiului din Fâşia Gaza între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas şi tensiunilor dintre Israel şi Iran după ce liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat pe 31 iulie la Teheran. Iranul a atribuit asasinatul Israelului, care nu a confirmat implicarea sa, dar nici nu a negat-o.

Cu câteva ore înainte fusese ucis şi comandantul-şef al grupării Hezbollah, Fuad Shukr, într-un bombardament într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, atac de data aceasta recunoscut de Israel.

Iranul şi grupările sale aliate în "axa rezistenţei" contra Israelului au promis răzbunare pentru cele două asasinate, iar Israelul stă de atunci într-o aşteptare tensionată a unei riposte iraniene, ameninţând la rândul său cu represalii militare puternice dacă va fi atacat.

Pe de altă parte, discuţiile privind o încetare a focului şi eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza urmează să fie reluate săptămâna viitoare la Cairo în jurul unei noi propuneri americane, potrivit unei declaraţii comune emise vineri de SUA, Qatar şi Egipt, principalii mediatori între Israel şi Hamas, deşi gruparea palestiniană a transmis că respinge iniţiativa Washingtonului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel