Final de poveste trist pentru USS Bonhomme Richard: SUA și-ar putea scufunda propria navă

Tudor Curtifan |
Data publicării:
USS Bonhomme Richard, sursă foto: US Navy
USS Bonhomme Richard, sursă foto: US Navy

Nava amfibie de asalt USS Bonhomme Richard, distrusă în urma incendiului din 2020, ar putea avea o soartă tristă: Nava de luptă americană ar putea ajunge pe fundul oceanului, scufundată chiar de US Navy.

La mijlocul lunii iulie a anului trecut, nava amfibie de asalt USS Bonhomme Richard a fost cuprinsă de flăcări în timp ce se afla ancorată într-unul dintre docurile bazei navale din San Diego, baza sa de origine.

Acesta a fost cel mai grav incident în care o navă a US Navy a fost implicată pe timp de pace.

În momentul izbucnirii incendiului, nava amfibie de asalt USS Bonhomme Richard se afla în San Diego, fiind supusă unui program de mentenanţă şi mai multor lucrări de întreţinere planificate de către Marina Statelor Unite ale Americii. 

Focul a mistuit nava timp de cinci zile, iar daunele sunt uriașe. Se estimează că repararea USS Bonhomme Richard ar costa SUA 3 miliarde de dolari și ar dura aproximativ șapte ani. Fapt pe care americanii îl exclud, nefiind rentabil.

 

USS Bonhomme Richard ar putea fi scufundată de US Navy și transformată într-un recif artificial pe fundul oceanului

 

Astfel, un grup format din 22 de congresmeni americani au semnat o solicitare oficială către Thomas W. Harker, secretar interimar al Marinei Statelor Unite ale Americii, căruia i-au solicitat să scufunde nava amfibie de asalt USS Bonhomme Richard care ar urma să devină un recif artificial în apele oceanice ale Floridei.

Potrivit celor de la Fox News, oficialii din Congresul american au calculat că operațiunea nu ar depăși 30 de milioane de dolari și ar putea fi desfășurată relativ rapid.

Jurnaliștii americani de la Fox au contactat US Navy pentru a comenta solicitarea, dar Marina americană nu a dorit pentru moment să se pronunțe pe subiect.

De precizat că în decembrie anul trecut, US Navy a decis că USS Bonhomme Richard nu va mai fi reparată. În analiza Marinei, de după incendiu, au fost luate în considerare trei opțiuni principale: repararea navei; modificarea ei într-o nouă configurație pentru un nou tip de misiune, cum ar fi navă spital; și dezafectarea.

Dezafectarea navei, recuperarea pieselor, remorcarea și casarea - ar costa aproximativ 30 de milioane de dolari și ar putea dura doar 9-12 luni. Suma este identică cu calculele făcute de politicienii din Congres care au cerut scufundarea navei.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel