Final de anchetă după atacul de la Kabul. Niciun militar al SUA nu va fi tras la răspundere, tragedia fiind provocată de „erori de execuție și comunicare”

Tudor Curtifan |
Data publicării:
MQ-9 Reaper, sursă foto: US Air Force
MQ-9 Reaper, sursă foto: US Air Force

Pentagonul a anunţat luni că niciun militar american nu va fi tras la răspundere pentru atacul cu drone din Kabul, în august, soldat cu moartea a zece civili, dintre care şapte copii, informează Agerpres, care citează Reuters.

Publicitate

O investigaţie a inspectorului general al Forţelor Aeriene a concluzionat că atacul din 29 august a fost cauzat de erori de execuţie, de o interpretare a informaţiilor care susţineau anumite puncte de vedere, precum şi de erori de comunicare. Armata calificase anterior atacul drept "o greşeală tragică".

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat reporterilor că o serie de comandanţi superiori au făcut recomandări cu privire la incident secretarului apărării Lloyd Austin, niciuna dintre acestea neincluzând măsuri privind responsabilitatea anumitor militari.

Kirby a precizat că aceste recomandări au fost acceptate de şeful Pentagonului.

"Nu anticipez să existe probleme de responsabilitate personală", a adăugat el.

Kirby a remarcat nivelul ridicat al ameninţării cu care se confruntau forţele americane în urma unui bombardament mortal în apropierea aeroportului din Kabul, care a ucis 13 militari, context despre care a spus că a fost important."În acest caz, în contextul acestei lovituri speciale...nu a existat un argument suficient de puternic pentru a fi invocată o răspundere personală".

Pentagonul a spus că lucrează pentru a oferi plăţi compensatorii şi relocarea familiei afganilor ucişi în atac şi se află în discuţii cu o organizaţie din domeniul asistenţei umanitare pentru care lucra una dintre victime. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel