Femeia rănită în explozia de la Fabrica de Armament din Cugir a murit

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Angajata Fabricii de Arme Cugir care a fost grav rănită, vineri, într-un accident de muncă produs pe linia de fabricaţie a trasoarelor a decedat într-un spital din Bucureşti.

Femeia a fost internată cu arsuri pe peste 80% din suprafaţa corpului, a declarat reprezentantul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Vasile Suciu. Acesta a menţionat că ITM a fost anunţat că victima a decedat în noaptea de marţi spre miercuri la Spitalul Floreasca din Bucureşti, transmite Agerpres.

Potrivit legislaţiei, dacă s-ar fi soldat doar cu incapacitate temporară de muncă, accidentul ar fi fost cercetat de către unitate, iar ITM doar ar fi avizat dosarul. În condiţiile în care femeia a decedat, ITM este cel care cercetează accidentul de muncă. "Ne-au anunţat că persoana în cauză a decedat în noaptea de marţi spre miercuri la Spitalul Floreasca", a spus Vasile Suciu. Femeia avea 53 de ani şi lucra ca pirotehnist pe linia de fabricaţie a trasoarelor. O altă angajată a suferit arsuri pe un antebraţ, fiind externată încă de vineri, 22 mai.
 
 

Incident pe linia trasoarelor



Potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei, Cristian Simu, prezent vineri la Cugir, cele două femei erau angajate "pe post de pirotehniste, adică încarcă încărcătură trasoare în gloanţe". Simu, anterior numirii sale ca secretar de stat director la una din cele două fabrici de armament din Cugir, a explicat, vineri, că s-a produs un "incident" pe linia de fabricaţie a trasoarelor, incident care a generat un accident de muncă.  "În cursul tehnologiei de încărcare a glonţului, la un moment dat trebuie pusă o încărcătură pirotehnică pentru glonţul trasor. Dumnealor (cele două angajate - n.r.) încărcau această compoziţie pirotehnică. (...) Practic, în timpul încărcării cu încărcătură pirotehnică a trasorului, acesta s-a iniţiat, a luat foc şi a sărit lângă alte trasoare din incintă. A cauzat o ardere violentă a acestor trasoare, ardere violentă care a făcut două victime. (...) În acea zonă se mai aflau nouă persoane, care s-au autoevacuat", a spus atunci demnitarul.
 
Potrivit acestuia, trasorul în cauză a avut o "traiectorie incontrolabilă", ajungând pe podeaua atelierului, de unde a sărit şi a propagat arderea altor trasoare. Conform acestuia, într-o fabrică de armament se întâmplă "destul de des" incidente, dar în majoritatea cazurilor ele sunt fără urmări grave. "Incidente se întâmplă destul de des. (...) Aceste incidente de aprindere, din păcate, pot să dea accidente grave. Ţine de temperatură, de umiditate, de felul în care este făcută compoziţia, de calitatea materialului care este în compoziţie. (...) Este o încărcătură care se aprinde destul de uşor. În majoritatea cazurilor, aceste aprinderi sunt declarate incidente fără niciun fel de probleme pentru personal", a mai spus Simu.


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel