”Noi aducem nu doar beneficii economice, precum creșterea volumelor de comerț între toate cele șase țări partenere și Uniunea Europeană, ci și consolidăm democrația, drepturile omului și libertățile fundamentale. Trebuie să continuăm implementarea, pentru ca să continuăm să vedem rezultate bune ”, a subliniat Federica Mogherini, potrivit unui comunicat al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, citat de radiochisinau.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene din R. Moldova, Tudor Ulianovschi, a participat la eveniment și a declarat că implementarea Acordului de Asociere RM-UE rămâne o prioritate pentru autoritățile moldovenești.
Lansat în 2009 ca o inițiativă comună de politici, Parteneriatul Estic (PaE) are scopul să aprofundeze și să consolideze relațiile dintre Uniunea Europeană (UE), Statele sale Membre și cei șase vecini ai săi din est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News