„Am stabilit că incidentul de la Naval Air Station Corpus Christi este legat de terorism. Lucrăm cu partenerii noștri locali și federali la această anchetă. Este posibil să avem o a doua persoană implicată în eveniment, dar rugăm populația să rămână calmă", a declarat coordonatorul anchetei agentul Leah Greeves, într-o scurtă declarație. Conform unor surse militare atacatorul ar fi un cetățean arab iar arma folosită în atac era din categoria militară.
US Navy a anunţat joi că un atacator înarmat care a vizat baza sa aeriană din Corpus Cristi, statul Texas, a fost "neutralizat", un membru al forţelor de securitate fiind rănit în incidentul care s-a produs la primele ore ale dimineţii, relatează Reuters.
"Forţele de securitate ale Marinei de la baza aeriană Corpus Cristi au răspuns unui atacator armat la ora 06.15 în această dimineaţă", a anunţat biroul de informaţii al Marinei americane într-un comunicat, transmite Agerpres.
"Atacatorul a fost neutralizat. Un membru al forţelor de securitate a fost rănit", a mai precizat sursa citată, fără a furniza detalii.
Baza a precizat într-o postare pe Facebook că rămâne pentru moment închisă şi că locul atacului nu este încă securizat, făcând apel la personal să evite deplasările dacă nu i se permite acest lucru. Departamentul local de poliţie a postat pe pagina sa de Facebook că s-a tras în ambele porţi ale bazei şi le-a cerut localnicilor "să evite cu totul zona".
În acelaşi timp Texas A&M University, situată în apropiere, le-a cerut studenţilor din campus să rămână în interior şi departe de ferestre.
US Navy a precizat că Serviciul de investigaţii criminale al Forţelor Navale se va deplasa la locul incidentului şi că la faţa locului se află organele de poliţie locale şi statale.
La sfârşitul anului trecut, un atacator saudit a împuşcat mortal trei marinari americani într-un atac de la baza aeriană Pensacola din statul Florida, la doar câteva zile după ce un militar american a împuşcat trei civili la baza navală istorică de la Pearl Harbour, din Hawaii. Doi dintre aceşti civili au murit, iar marinarul american s-a sinucis după atacul armat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News