Fără Ucraina, soluția la problema apei din Crimeea este aproape imposibilă

Cătălin Costea |
Data publicării:

O recentă analiză efectuată de jurnalistul rus Artyom Karagodin pentru site-ul reporter.ru readuce în atenție problema crizei de alimentare cu apă a Peninsulei Crimeea, pentru care singura soluție viabilă este considerată realizarea unui compromis ruso-ucrainean.

Crimeea are o densitate a populației relativ mare și nu deține râuri sau lacuri suficient de mari încât să poată susține pe deplin nevoile curente și de dezvoltare ale populației locale. Potrivit autorului, “Crimeea a fost anterior inclusă în RSS ucraineană tocmai pentru a rezolva problema alimentării cu apă” și a elimina aspectele birocratice care ar fi apărut între cele două republici socialiste din această cauză.

În sudul peninsulei, de unde izvorăsc râurile Alma și Belbek, au existat întotdeauna mai puține probleme cu alimentarea cu apă, însă în nordul și estul Crimeei este o stepă aridă. De aceea, în 1961, s-a decis construirea canalului Crimeea de Nord de la fluviul Nipru până în localitatea Zeleny Yar din vecinătatea orașului Kerci. Canalul a fost finalizat în 1971 și a reușit să asigure pe deplin nevoile de apă dulce ale Crimeei.

Însă după evenimentele din 2014, când Rusia a anexat și ocupat militar Crimeea, autoritățile ucrainene au decis să blocheze canalul Crimeea de Nord, creând probleme serioase de alimentare cu apă a peninsulei, în principal în lunile de vară.

Pentru a rezolva problema, autoritățile ruse au anunțat o gamă întreagă de măsuri, însă până în prezent o soluție cu eficiență generală este departe de realizare.

Una dintre măsurile principale și evidente este reconstrucția rețelei deteriorate de alimentare cu apă și reducerea pierderilor care, potrivit majorității experților, sunt semnificative.

Un proiect la care se lucrează deja constă în furnizarea de apă din partea de sud a peninsulei către nordul acesteia. În zona muntoasă din sud, în epoca sovietică s-a construit un număr considerabil de baraje artificiale care acumulează pâraiele ce curg din munți. De la acestea, sunt construite canale acoperite de scurgere, pentru a elimina pierderile de apă prin evaporare.

Aproximativ 220 km de țevi din polietilenă și fontă de la trei puțuri de apă din nord-estul peninsulei alimentate cu apă subterană vor fi construite în Feodosia și Kerch. Pentru a asigura capitalei Simferopol apă va fi reabilitat barajul Mizhgornoye, care va fi alimentat cu apă din râurile Belbek, Alma și Marta.

Potrivit lui Karagodin, planul de acțiune cuprinzător pentru asigurarea alimentării fiabile cu apă a Peninsulei Crimeea include 14 puncte, inclusiv construirea stațiilor de desalinizare a apei, este programat să se desfășoare până în 2024 și are o valoare de aproximativ 500 milioane de euro (48 miliarde de ruble).

Însă dacă în ceea ce privește punerea în funcțiune a conductelor de apă se consideră că este doar o chestiune de timp, restul ideilor sunt încă în stadiul de proiectare, sau chiar de cercetare teoretică.

Sarcina nu este una ușoară, deoarece implementarea acestora poate avea un impact semnificativ asupra mediului. De exemplu, pomparea peste un anumit prag a apei dulci din pânza freatică va duce la salinizarea acesteia, după cum utilizarea excesivă a instalațiilor de desalinizare ridică problema gestionării cantității ridicate de deșeuri cu un conținut sporit de sare.

O soluție radicală o putea reprezenta construirea unei conducte de apă de pe teritoriul Rusiei, prin strâmtoarea Kerci, dar autoritățile ruse au decis să o abandoneze din cauza costului său extrem de ridicat și a faptului că nici în zonele Krasnodar și Rostov, potențiale donatoare de apă, nu se asigură constant nivelul necesar de apă.

Cu toate acestea, nici cumulate, soluțiile de mai sus nu pot compensa oprirea canalului Crimeei de Nord. Acestea pot asigura doar cele mai urgente nevoi ale locuitorilor din peninsulă și ale principalelor firme locale. Soluția definitivă și generală la problema aprovizionări cu apă a peninsulei la nivelul care satisface nevoile populației, industriei și agriculturii este posibilă doar prin reluarea alimentării cu apă prin canalul Crimeea de Nord.

Pentru asta însă, autorul consideră că este necesar ca problema să fie inclusă pe agenda tuturor negocierilor ruso-ucrainene, iar prin “exercitarea de presiuni ferme” Kremlinul să determine partea ucraineană să facă o astfel de concesie.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel