Damen a ieșit din Asocierea de la Șantierul Naval Mangalia unde statul deținea 51%

Damen Holding BV, care este acționarul minoritar de la șantierul naval din Mangalia, a decis să se retragă din asocierea cu statul român.

Potrivit unui comunicat transmis către DefenseRomania, Damen Holding BV a luat hotărârea de a se retrage din asocierea cu statul român de la șantierul naval din Mangalia. 

Măsura a fost luată în urma unei colaborări deja dificile cu statul român, după mai bine de 3 ani de alte blocaje în procesul decizional. Potrivit companiei olandeze, în ultimii 3 ani, nu a primit niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanțare din partea partenerului român.

- După o notificare anterioară de încălcare a contractului prin care Damen și-a exprimat pentru ultima dată disponibilitatea de a găsi o posibilitate pentru continuarea asocierii, la care nu s-a oferit nicio soluție de către partea română, Damen nu a avut altă opțiune decât să emită  notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român, explică oficialii Damen în comunicat.

 

Cei de la Damen explică și cum s-a ajuns aici

 

În 2018, Damen a decis să investească în Mangalia și a acceptat să transfere părții române 2% din acțiunile companiei care operează Șantierul Mangalia (permițând statului român să devină acționar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii și păstrării controlului operațional și managerial al șantierului naval.

În momentul de față, prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen în ceea ce privește Șantierul Mangalia. Cadrul juridic care se aplică în prezent încalcă condițiile oferite, agreate și garantate în favoarea Damen de către statul român și structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în șantierul din Mangalia.

Aflându-se acum în fața faptului împlinit de a nu a mai avea controlul operațional in șantierul din Mangalia, Damen se confruntă astfel nu doar cu o încălcare a contractului, ci și cu încălcarea relației de încredere din partea statului român”, se arată în comunicat.

Pe baza acestui parteneriat cu statul român, Damen a furnizat finanțare, know-how, resurse specializate, precum și clienți și contracte în vederea transformării șantierului din Mangalia într-unul competitiv pe piața europeană. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 73/2018, care a modificat OUG 109/2011, pentru guvernanța corporativă a companiilor de stat.

 

***

Damen este un actor strategic în industria construcțiilor navale din România, deținând și investind în cele mai mari șantiere navale din țară (Galați și Mangalia) și operând cea mai mare companie de proiectare navală din România, se mai arată în comunicat.

Prezența Damen asigură peste 3.500 de locuri de muncă pe plan local, peste 400 de proiecte au fost finalizate în România și au fost construite peste 30 de nave de apărare și securitate pentru 14 forțe navale și gărzi de coastă din întreaga lume, inclusiv pentru țări NATO și UE.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel