Faceți cunoștință cu elicopterul NH90 Caïman. A fost prezentat în premieră noul elicopter al forțelor speciale din Franța

Ion Voicu |
Data publicării:
NH90 Caïman al Forelor pentru Operații Speciale din Franța. Photo source: Ministerul Apărării de la Paris
NH90 Caïman al Forelor pentru Operații Speciale din Franța. Photo source: Ministerul Apărării de la Paris

Cu ocazia expoziției franceze SOFINS, dedicată Forțelor pentru Operații Speciale, Direcția Generală pentru Înzestrare (DGA) și compania Airbus Helicopters France au prezentat, pentru prima dată publicului, prototipul elicopterului NH90 Caïman. Acesta este dedicat forțelor speciale franceze.

Versiunea standard 2 a elicopterului NH90 Caïman va extinde misiunile actuale ale modelului NH90, permițând inserția și extragerea comandourilor. Mai mult, noul elicopter oferă capabilități de sprijin prin foc și comunicații tactice. Această este a doua versiune a NH90 Caïman și va oferi forțelor speciale franceze noi capabilități de intervenție, adaptate misiunilor lor, în toate tipurile de teatre de operații și în medii cu vizibilitate redusă.

Potrivit datelor oferite de Ministerul Apărării de la Paris, comparativ cu versiunea standard 1, aflată în prezent în serviciu în cadrul forțelor convenționale, aceasta va fi echipată cu o cameră în infraroșu cu pointer și desemnator laser (EOS410 de la Safran), noi tipuri de armament și un kit de radiocomunicații.

Frnacezii au comandat 18 elicoptere NH90 S2 (Standard 2) de la consorțiul NHIndustries care vor înzestra al 4-lea Regiment de Elicoptere al Forțelor Speciale din Pau. Noile elicoptere vor înlocui elicopterele Caracal și Cougar care se află în dotarea FOS francez.

Asamblarea elicopterelor a început recent la uzina din Marignane, mai scrie sursa citată. Livrările vor avea loc progresiv, primele aparate fiind așteptate în vara anului 2026 și se vor întinde până în primăvara lui 2029.

NH90 este un elicopter bimotor de 11 tone, dezvoltat în cooperare europeană între Franța, Italia, Germania, Țările de Jos și Belgia, de către consorțiul NHIndustries, compus din Airbus Helicopters, Leonardo și Fokker.

Franța a comandat și livrat deja 64 de elicoptere NH90 Standard 1 pentru Armata convențională. Ele se află în dotarea Forțelor Terestre Franceze. Totodată, au fost achiziționate și 27 de elicoptere NH90 Standard 1 în versiune de luptă navală pentru Marina Națională a Franței.

 

Alte informații generale despre elicopterele NH90

 

2. NH90, surs... (nh90_97551200.jpg)

NH90, sursă foto: Airbus

Mai multe state au în dotare NH90 în versiunea Standard 1, pentru Forțele Terestre sau Marină. Printre statele care au în dotare NH90 amintim Belgia, Germania, Grecia, Italia, Olanda sau Spania.

În urmă cu trei ani Germania a decis să își modernizeze elicopterele NH90 ale Marinei cu sonar FLASH SONICS dezvoltate de Thales.

Noua configurație a elicopterului multirol NH90 folosit de forțele navale ale Germaniei include cea mai recentă tehnologie de procesare, care oferă capabilități operaționale superioare. Acest model este primul elicopter din lume care poate folosi noua baliză acustică (sonobuoy) Thales SonoFlash, pe lângă sonarul FLASH.

Sonarul FLASH se laudă cu detectarea pe distanțe mari și rata redusă de alarme false, atât în larg, cât și în zona de litoral. Asociat cu un sistem activ/pasiv de procesare a datelor de la balizele acustice, FLASH oferă o capabilitate superioară de luptă antisubmarin. 

Sistemele FLASH au fost comandate sau se află deja în serviciul a 18 forțe navale (printre care SUA, Marea Britanie, Franța, Australia, Norvegia, Coreea de Sud).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel