Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat în repetate rânduri că acordul cu Rusia a fost integral finalizat şi că armata turcă urmează să primească aceste sisteme de rachete sol-aer mai târziu în cursul acestui an.
'Turcia va încerca o cooperare mai strânsă în materie de apărare cu Rusia, al cărei lider autoritar încearcă să submineze interesele NATO şi ale SUA la fiecare pas', a declarat joi James Lankford, unul dintre senatorii care au introdus acest proiect de lege în Senat.
Documentul, a subliniat Lankford, trimite un mesaj clar guvernului turc că nu poate dispune deopotrivă şi de tehnologii sensibile militare americane şi de tehnologie militară rusă.
Aleşii, care au prezentat respectivul proiect de lege, sunt în prim-planul eforturilor Senatului legate de drepturile omului în Turcia şi care a cerut deja restricţionarea livrărilor de avioane F-35 către Turcia.
Ankara a făcut parte din consorţiul pentru construcţia F-35 şi una din preocupările Washingtonului a fost înlocuirea Turciei fără a perturba întregul proiect, în timp ce sunt posibile implicaţii economice ale încălcării contractului.
Piloţii turci au început deja să se antreneze pe noile avioane, chiar dacă exerciţiile au loc în Statele Unite.
Istoria despre F-35 şi S-400 durează de mai mulţi ani şi face parte dintr-o serie de probleme care provoacă tensiuni puternice în relaţiile dintre cele două ţări.
Proiectul de lege introdus joi cere preşedintelui 'să ofere o certificare în scris Congresului' că Turcia nu intenţionează să achiziţioneze S-400 pentru ca livrările de F-35 să poată continua.
Potrivit AFP, relaţiile deja tensionate între Ankara şi Washington s-ar putea acutiza, cu potenţiale sancţiuni din partea SUA, dacă Turcia va duce la bun sfârşit contractul cu partea rusă, livrările primelor baterii S-400 fiind prevăzute pentru această vară. Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Charles Summers, a avertizat recent că Turcia riscă 'grave consecinţe' în acest caz.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News