Extinderea Bazei Mihail Kogălniceanu. Ministrul Ciucă și generalul Petrescu, discuții cu generalul american Hyten

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Dobrogea, România. Foto: Agerpres
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Dobrogea, România. Foto: Agerpres

Ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, l-au primit azi, în baza militară de la Mihail Kogălniceanu, pe locțiitorul preşedintelui Comitetului Întrunit al şefilor Statelor Majore ale Armatei SUA, generalul John E. Hyten. 

Parteneriatul Strategic dintre SUA şi România, cooperarea militară bilaterală şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, evoluţia situației de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre au reprezentat principalele subiecte analizate pe parcursul discuţiilor.

Ministrul Nicolae Ciucă a subliniat importanţa cooperării în cadrul Parteneriatului strategic bilateral, pilon fundamental pentru securitatea şi apărarea României. În planul colaborării militare, ministrul apărării naționale a amintit de sprijinul constant primit din partea Comandamentului Statelor Unite din Europa, susţinere care a avut o contribuţie importantă în procesul de transformare a Armatei României într-o structură modernă, adaptată la noile realităţi strategice, informează MApN.

 

Generalul Petrescu a discutat cu generalul Hyten despre extinderea bazei de la Mihail Kogălniceanu

 

În cadrul aceleiași întrevederi, șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Petrescu, a discutat cu generalul Hyten despre modalitățile concrete de sprijin pentru creșterea capacității operative și interoperabilitatea forțelor, inclusiv importanța cooperării dintre cele două armate aliate și partenere în contextul de securitate actual, inclusiv prin desfășurarea unor exerciții și activități de instruire în comun, precum și despre posibilitățile de extindere a bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, mai precizează MApN, într-un comunicat emis către DefenseRomania.

La finalul întâlnirii, cei trei oficiali au subliniat importanța pe care ambele state o acordă relației bilaterale și și-au exprimat angajamentul de a continua dialogul în cadrul Parteneriatului Strategic și al NATO, în scopul dezvoltării cooperării în domeniul apărării.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel