Totuși, preşedintele Donald Trump a precizat ieri într-o conferinţă de presă, că exploziile de amploare din Beirut „seamănă cu un atentat teribil” și a subliniat că această opinie i-a fost împărtășită de experții militari.
„M-am întâlnit cu generalii noştri şi se pare că nu a fost un accident industrial. Se pare, în opinia lor, că a fost un atac. A fost un fel de bombă", a declarat preşedintele american într-o conferință de presă, citat de Agerpres. Liderul de la Casa Albă a mai declarat că "Statele Unite sunt pregătite să sprijine Libanul". "Vom fi acolo să ajutăm. Pare un atac teribil".
Pe de altă parte, premierul libanez, Hassan Diab, a precizat că cel mai probabil a fost un accident industrial. El estimează 2.750 de tone de azotat de amoniu au fost depozitate într-un depozit din Beirut timp de şase ani. Mediafax precizează că e posibil ca flăcările unui incendiu izbucnic în apropiere să fi ajuns la depozitul cu azotat de amoniu.
Nitratul de amoniu este un ingredient cheie atât producerea îngrăşământului, cât şi realizarea anumitor tipuri de explozibili. Substanţa a fost folosită anterior în atacuri teroriste, amintește și CNN.
Şeful Securităţii Generale din Liban, Abbas Ibrahim, a spus că „materialele extrem de explozive”, care au fost confiscate cu ani în urmă, erau în depozitul, care se află la doar câteva minute de mers pe jos de cartierele populare pentru cumpărături şi viaţa de noapte.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News