„Ei (rușii) o consideră un avanpost care îi păzește de direcțiile strategice sud și sud-vest și care, dacă este necesar, să poată proiecta putere", a spus Beleskov. Expertul susține că rușii au probleme cu programul militar de construcții navale.
„Această demonstrație (de putere), în care au fost aduse nave ale Flotei de Nord, în special crucişătorul înarmat cu rachete "Ustinov" (iar rușii au același tip de crucişător -"Mosckva" – în cadrul Flotei Marii Negre, dar în reparații interminabile) – nu aș considera acest lucru ca un semn de forță, ci ca semn al unor slăbiciuni și probleme cu modernizarea Flotei Mării Negre. Asta în contextul prezenței navale americane în Marea Neagră, care a crescut anul trecut la 120 de zile, dintre care peste 80 de zile au fost distrugătoare cu rachete ghidate. Amintim, o singură astfel de nava are mai multe rachete de croazieră decât întreaga Flotă a Mării Negre. Astfel, odată cu creşterea prezenței NATO, (din partea ruşilor) a fost un fel de demonstrație că „putem face și noi ceva", a adăugat Beleskov, potrivit paginaderusia.
Expertul crede că Rusia are probleme cu flota sa din Marea Neagră, deoarece 80-85% din navele acesteia sunt de la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990. Au fost utilizate activ până în 2014, aşa că resursa lor motorie este astăzi o întrebare fără un răspuns clar.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News