Publicitate
Expertul Robert Malley este de părere că o confruntare directă între Rusia şi Turcia se încadrează perfect în lista celor zece conflicte militare la care am putea fi martori în anul 2021. Desigur, Malley a ordonat cele zece posibile conflicte militare din anul 2021 în funcţie de gradul de probabilitate cel mai ridicat: Afganistan, Etiopia, Sahel-Africa de Nord, Yemen, Venezuela, Somalia, Libia, Iran și Statele Unite. După „posibilul război dintre Rusia și Turcia”, schimbările climatice sunt pe locul al zecelea ca posibilă sursă de conflict.
În mod logic, dacă ne uităm la primele șapte ipoteze, acestea conflicte sunt în tarii sau zone în care sunt încă sub semnul războiului. Expertul Robert Malley este de părere că o posibilă confruntare directă între Iran și Statele Unite este posibilă, dar numai dacă Washingtonul primesc un sprijin şi suport internațional larg. Dacă comportamentul Iranului va continua să fie același ca până acum, este greu de presupus dacă Statele Unite își vor convinge partenerii de necesitatea unei acțiuni militare împotriva acestui stat. Mai ales din pricina faptului că trupele americane încă se află în Orientul Mijlociu.
Dar de ce expertul Robert Malley sugerează că este posibil un război între Turcia și Rusia? Acesta face trimitere la faptul că cele două state s-au ciocnit indirect, de multe ori, în ultimele douăsprezece luni ale anului 2020, dar toate acțiunile militare unul împotriva celuilalt au fost foarte bine măsurate.
Turcia a încercat să-l răstoarne pe președintele sirian Bashar al-Assad, dar a oprit brusc acest demers în anul 2015 după ce al-Assad a primit sprijini militar din partea Rusiei. La începutul acestui an, atacurile aeriene rusești au ucis zeci de soldați turci, iar cele două părți s-au așezat repede la masa negocierilor. Dar, altfel, lucrurile merg conform planului pentru ambele părți implicate în conflictul din Siria. Turcia a abandonat o lovitură de stat în potriva regimului al-Assad, Rusia a lăsat Turciei libertatea de a face ce doreşte cu „kurzi” și membrii PKK. Statele Unite au o prezenta redusă în acesta tara, iar Israelul și Iranul continuă să ducă un război proxy.
Rusia şi Turcia au construit un scenariu similar în Libia. Cu toate acestea, Turcia se așteaptă la acorduri de miliarde de dolari cu Guvernul Libian, recunoscut de ONU. Spre deosebire de aceasta, Rusia așteaptă același lucru de la forţele mareşalului Khalifa Haftar - care desfăşoară atacuri şi operaţiuni insurgente împotriva Guvernului Libian de Uniune Naţională (GNA). Rusia și Turcia au înarmat cele două părți și le-au lăsat, în mare parte, să se lupte singure.
Caucazul s-a dovedit a fi ultima confruntare dintre cele două țări. Turcia a stat în spatele ideilor Azerbaidjanului, Rusia era gata să ajute Armenia, iar oamenii aflaţi în regiunea disputată Nagorno-Karabakh au fost obligaţi de împrejurări să aleagă rău cel mai mic, dintre o prezenta militară Turcă sau una Rusă. Robert Malley susţine că Rusia, având o alianță militară cu Armenia, a evitat să ia parte direct la acest conflict și, în cele din urmă, a intermediat încetarea focului care a pus capăt luptelor dintre armeni şi azeri.
Turcia a acordat Azerbaidjanului sprijin diplomatic și militar - cu drone turcești (și israeliene) – ajutând la suprimarea apărării aeriene armene. În ciuda intereselor lor opuse pentru Caucazul de Sud, atât Moscova, cât și Ankara au câștigat fiecare câte ceva. Rusia a desfășurat forțe de menținere a păcii și și-a intensificat dramatic influența în regiune, iar Turcia poate pretinde că a jucat un rol semnificativ în victoria Azerbaidjanului.
Cu toate acestea, Turcia și Rusia nu se află în ostilități. Dimpotrivă, legătura dintre cele două țări devine mai puternică decât înainte. În termeni militari, Turcia cumpără sisteme de apărare antiaeriene rusești, comandă un al doilea lot și are ocazia să colaboreze cu Rusia pentru a dezvolta aceeași sau următoarea generație de sisteme de apărare antiaeriană. Să nu uităm că Ankara încearcă să construiască un avion de ultimă generaţie – după ce a fost exclusă din programul pentru avionul F-35 – iar cea mai mare problemă de până acum este dezvoltarea unui motor pentru aceasta.
În afara industriei de apărare, Turcia și Rusia desfășoară proiecte comune majore în sectorul energetic. Rusia a căutat întotdeauna mai multe alternative pentru alimentarea cu gaz a Europei, iar gazoductul TurkStream – inaugurat la începutul anului 2020 – satisface ambiţiile Moscovei în materie de securitate energetică, deoarece noul gazoduct va transporta 31,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an spre Turcia, jumătate din acest volum urmând să curgă mai departe către Balcani și Europa Centrală, inclusiv Bulgaria, Serbia și Ungaria.
Din acest unghi, este greu de crezut că ar putea izbucni un conflict între Turcia și Rusia. Cu toate acestea, expertul Robert Malley cred că Turcia și Rusia şi-ar putea întrerupe relaţiile la un moment dat, deoarece, de-a lungul istoriei, au existat situaţii când relaţia dintre cele două state a fost bună, dar s-a ajuns foarte repede la un conflict direct. Poate de aceea analistul a pus, în analiza sa pentru revista Foreign Policy, pe locul nouă între cele două țări.
Robert Malley concluzionează prin a preciza că relaţiile născute din oportunități nu durează întotdeauna. Cele două state au forţe militare atât de aproape unele de celelalte, pe mai multe fronturi, încât în orice moment putem asista la o situaţie tensionată. O răcire a relațiilor dintre Turcia şi Rusia ar putea genera probleme pentru ambele națiuni și pentru multe zone aflate deja în conflict, a mă spus Robert Malley în analiza sa.
Dar există ceva ce autorul nu spune sau a uitat să precizeze, Rusia are, în mare parte, mult mai mult armament decâte are Turcia, iar din punct de vedere al spaţiului geografic în care un posibil conflict între cele două ar avea loc este greu de precizat. Moscova nu şi-ar permite luxul de a invada Turcia, NATO va interveni în acest scenariu și își va proteja statul membru, iar Turcia nici măcar nu se poate gândi să atace Rusia pe teritoriul Rusiei. În următoarele douăsprezece luni, ceea ce este posibil este că Turcia și Rusia vor continue să se confrunte indirect pe diferite fronturi, fie prin angajarea de mercenari, fie prin trimiterea unor armate private.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News