Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Armata României este reprezentată la acest exerciţiu de 85 de infanterişti din Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti", mai exact Batalionul 341 Infanterie "Constanţa" şi militari din Forţele Navale Române încadraţi în Regimentul 307 Infanterie Marină. La exercițiu participă și militari din Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Statele Unite şi Ucraina.
"Platinum Eagle 19.2 are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate ale ţărilor partenere participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale şi creşterea de pregătire al militarilor din ţările participante", se arată în comunicatul MApN.
În cadrul acţiunilor de pregătire comună sunt planificate acţiuni tactice ce includ trageri cu armamentul din dotare, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivel subunitate.
Modulul de pregătire Platinum Eagle 19.2 a început luni şi se va încheia vineri.
BSRF este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi Africa, care se desfăşoară în zona Mării Negre, Balcani şi în regiunea Caucazului şi are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate ale forţelor armate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.
Vezi și: Exercițiul Platinum Lion 19. Tancurile M1 Abrams ale SUA au descins în Bulgaria
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News