Potrivit oficialului, Moscova „nu dorește să retrocedeze acest teritoriu, nici să ofere despăgubiri, și în genere nu vrea să discute deloc această problemă".
Estonia este dispusă să aștepte rezolvarea problemei teritoriale în cadrul legislației internaționale. „Nu vom lupta cu Rusia", s-a grăbit să adauge Helme, care nu a precizat însă despre ce teritorii ar fi vorba, informează Pagina de Rusia.
Potrivit TASS, care citează o sursă diplomatică rusă, pretențiile Estoniei se îndreaptă spre orașul Ivangorod și parte din regiunea Peciora.
Teritoriul cedat prin Tratatul de la Tartu, denunțat ulterior de Rusia
La 2 februarie 1920, guvernul bolșevic al Rusiei Sovietice a semnat Tratatul de pace de la Tartu cu Republica Estonia. În conformitate cu acest tratat, Moscova a recunoscut independența Estoniei, precum și transferul unei părți a provinciei Petrograd, inclusiv a orașelor Narva și Ivangorod, precum și a părții de vest a guberniei Pskov și orașul Izborsk.
După ce Estonia a fost ocupată de URSS în august 1940, aceste teritorii au rămas parte din Republica Sovietică Socialistă Estonă (SSR Estona) și abia după întoarcerea ocupației sovietice în republicile baltice, în 1944, Moscova a denunțat tratatul de la Tartu, mai scrie sursa citată.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News