,,Pe de o parte, sunteţi cu noi in NATO, iar pe de alta, încercaţi să-l loviţi pe partenerul vostru strategic în spate. Este acceptabil acest lucru? ", a întrebat Erdogan în cursul unui discurs la Ankara, potrivit AFP
,,Pe de o parte, spuneţi că sunteţi partenerul nostru strategic şi, pe de altă parte, ne trageţi la picioare", a spus el.
Turcia şi Statele Unite ale Americii, doi aliaţi în cadrul NATO, trec printr-o criză diplomatică legată în special de arestarea de către Ankara a unui pastor american, Andrew Brunson, acuzat de spionaj şi terorism.
Solicitând eliberarea pastorului evanghelic, Statele Unite au impus sancţiuni începând cu luna august împotriva a doi miniştri turci. Ankara a ripostat.
Aceste tensiuni au accelerat deprecierea lirei turceşti, care s-a devalorizat cu mai mult de 40% de la începutul anului
Vineri, criza diplomatică a atins un nou nivel în momentul în care preşedintele american Donald Trump a anunţat că a aprobat dublarea taxelor vamale la importul de oţel şi aluminiu din Turcia, ceea ce a contribuit la continuarea deprecierii lirei turceşti.
,,Să adopţi o atitudine ostilă faţă de un aliat din NATO (...) nu are nicio explicaţie raţională'', a mai spus Erdogan în discursul său.
De asemenea, Erdogan a atacat anumiţi utilizatori de internet acuzaţi că au postat pe reţelele de socializare comentarii menite să dăuneze economiei Turciei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News