Într-un discurs pronunţat la darea în exploatare a unei noi nave de război, preşedintele turc a avertizat că explorarea resurselor în estul Mediteranei prin excluderea Ankarei este "inacceptabilă"
,,Este absolut inacceptabilă uzurparea resurselor naturale în estul Mediteranei, prin excluderea Turciei şi a RTCN" ("Republica Turcă a Ciprului de Nord"), a adăugat el.
În cursul ultimilor doi ani, Turcia a desfăşurat cu succes campanii militare în Siria împotriva miliţiilor kurde şi a jihadiştilor din Statul Islamic, care a dus ca forţele pro-Ankara să controleze de facto o parte din nordul acestei ţări.
Republica Cipru, membră a Uniunii Europene şi care îsi exercită autoritatea numai în cele două treimi din sudul ţării, a semnat în ultimii ani contracte de explorare cu giganţi de hidrocarburi, cum ar fi firma italiană Eni, compania franceză Total sau grupul american ExxonMobil.
Dar Ankara, ale cărei trupe au invadat în 1974 o treime din nordul insulei ca reacţie la o lovitură de stat vizând ataşarea insulei de Grecia, cere suspendarea oricăror prospecţiuni de către ciprioţii greci, atât timp până se găseşte o soluţie la divizarea Ciprului.
,,În acelaşi mod în care i-am făcut pe terorişti să plătească în Siria, nu le vom da câştig de cauză nici răufăcătorilor", a declarat Erdogan în cadrul ceremoniei de livrare a TCG Burgazada, a treia navă de luptă de tip corvetă construită de Turcia în cadrul programului său amplu de echipamente militare (Milgem).
Nave de război, ameninţări, contracte de miliarde de dolari: descoperirea gazelor în estul Mediteranei generează speranţe mari, dar şi tensiuni într-o regiune deja explozivă. În februarie, un vas închiriat de ENI pentru a efectua foraje în largul Ciprului a trebuit să renunţe, după ce a fost blocat de nave de război turceşti.
Aceasta nu a împiedicat Ciprul să invite la începutul lunii octombrie Total, Eni şi ExxonMobil să liciteze pentru un nou bloc de gaze offshore, Blocul 7, situat în "Zona economică exclusivă" a insulei. Blocul 10 a fost deja acordat companiei ExxonMobil şi Qatar Petroleum.
Compania texană Noble Energy a fost prima care a descoperit în 2011 zăcăminte de gaze în largul Ciprului, în câmpul Afrodita (Blocul 12), ale cărui rezerve sunt estimate la 127,4 miliarde metri cubi de gaze. În 2015, descoperirea unui uriaş zăcământ offshore Zohr în Egipt a alimentat speranţa că rezerve importante de gaze ar putea fi extrase în largul Ciprului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News