Tensiunile dintre Grecia și Turcia au escaladat pe data de 10 august, când Ankara a desfășurat o nava de cercetare Oruc Reis, escortată de cinci nave de război, în sud-estul Mării Egee, o zonă disputată din Mediterană și bogată în zăcăminte naturale.
În cursul zilei de ieri, Erdogan a transmis un mesaj clar, precizând că „Turcia nu va face nici cel mai mic pas înapoi” iar nava de cercetare, însoțită de navele de război ale Marinei turce își vor continua activitatea.
Deși misiunea navei de Oruc Reis ar fi trebuit să se încheie, Ankara a prelungit activitatea de studii seismice în zonă până pe 27 august. Ca urmare a acestei decizii, presa elenă, dar și BBC au anunțat că Atena va răspunde prin organizarea unor exerciții militare în zonă. Ministrul de externe german Heiko Maas va ajunge azi la Atena în încercarea de a calma tensiunile dintre cele două state membre NATO.
De partea cealaltă, citat de Daily Sabah, președintele turc Erdogan a catalogat decizia grecilor de a răspunde prin organizarea de exerciții militare un „act răsfățat”. În cadrul unei ședințe a Executivului de la Ankara, Erdogan a precizat că „cei care aruncă Grecia în fața Marinei turce nu se vor afla în spatele ei”.
Erdogan: Grecia va purta responsabilitatea conflictelor din regiune
Turcii vor răspunde tot prin organizarea unor exerciții militare în zonă, care vor avea loc azi.
"De acum înainte, Grecia va purta singură responsabilitate tuturor conflictelor din regiune și va fi singura care va avea de suferit", a conchis președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Totodată, Turcia și-a anunțat și extinderea operaţiunilor sale de explorare de zăcăminte gazeifere într-o zonă disputată din Mediterana de Est, în pofida apelurilor Uniunii Europene la dezescaladarea tensiunilor. Într-o notificare maritimă (Navtex) emisă la mijlocul acestei luni, Marina turcă anunţă că nava de foraj Yavuz, desfăşurată în largul Ciprului de mai multe luni, va efectua explorări în sud-vestul insulei între 18 august şi 15 septembrie.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News