În cursul zilei de ieri, adresându-se parlamentarilor turci, publicația Times of Israel precizează că Erdogan a sugerat că Ierusalimul aparține Turciei, referindu-se la lunga perioadă în care orașul s-a aflat sub control otoman.
„În acest oraș, pe care a trebuit să-l părăsim în lacrimi în timpul Primului Război Mondial, este posibil să întâlnim urme ale rezistenței otomane. Deci Ierusalimul este orașul nostru”, a afirmat Erdogan în cadrul unui discurs politic. Președintele turc a semnalat „moscheile simbolice ale credinței noastre” aflate în Ierusalim.
Tot în cadrul discursului respectiv, Erdogan a denunțat ceea ce el numește „opresiunea Israelului împotriva palestinienilor”. Președintele turc a precizat că palestinienii au fost „ocupați” și li s-au „încălcat drepturile”, jurând să „acorde o atenție deosebită” problemei palestiniene.
Erdogan a făcut și referire și la Soliman I, mai cunoscut sub numele de Suleyman 'Magnificul', unul din cei mai importanți sultani otomani din timpul căruia datează reconstrucția a ceea ce noi numim azi Vechiul Ierusalim.
Notă: De numele lui Suleyman se leagă și cucerirea otomană a Belgradului în 1521, dar și cunoscuta victorie a Semilunei din 1526 în Bătălia de la Mohacs, când Imperiul Otoman cucerește o mare parte a Regatului Ungariei, Ungaria fiind atunci transformată în pașalâc turcesc.
În ceea ce privește stăpânirea otomană a Ierusalimului ea a durat mai multe secole. Ierusalimul a fost condus de otomani din 1516 până în 1917, perioadă în care, sub Suleyman, orașul sfânt a cunoscut și pacea după secole de cruciade, cuceriri, recuceriri și violențe. În perioada stăpânirii otomane sultanii au oferit libertate religiilor, în Ierusalim coexistând evrei, musulmani dar și creștini.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News