Erdogan amenință că va construi o bază militară în Cipru

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Recep Tayyip Erdogan / Președinția turcă
Recep Tayyip Erdogan / Președinția turcă

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că țara sa este pregătită să construiască o bază navală în Ciprul de Nord, „dacă este necesar”. Declarația a fost făcută cu ocazia împlinirii a 50 de ani de când forțele turce au invadat insula Cipru, acum divizată.

În acest weekend, Erdogan a respins din nou modelul federal susținut de Națiunile Unite, declarând că nu vede niciun rost să reia negocierile asupra unui astfel de plan. „Sincer vorbind, nu credem că este posibil să începem un nou proces de negociere fără a stabili o ecuație în care ambele părți să se așeze egale și să părăsească masa la egalitate”, a spus Erdogan.

”Dacă va fi necesar, putem construi o bază și structuri navale în nordul insulei divizate”, a declarat Erdogan, în timpul unei vizite efectuate în nordul Ciprului, pentru a marca 50 de ani de la invazia turcă. Erdogan a acuzat Grecia că dorește să-și înființeze propria bază navală în Cipru, relatează agenția de știri Anadolu, citată de AlJazeera.

Erdogan a salutat, de asemenea, prezența „prețioasă” în timpul vizitei de sâmbătă a lui Ozgur Ozel, liderul Partidului Popular Republican (CHP), principala formațiune de opoziție din Turcia, spunând că aceasta arată „unitatea” populației turce în raport cu Ciprul.

 

Disputa turco-elenă are rădăcini adânci în istorie

 

În 1983, Turcia a înființat ceea ce numește Republica Turcă a Ciprului de Nord (TRNC), care nu a fost recunoscută de nicio altă țară timp de patru decenii după ce a fost proclamată de liderii ciprioți turci.

Ciprul este doar o parte a problemei, disputa turco-elenă vizând revendicări suprapuse asupra zonelor economice exclusive din jurul insulelor grecești precum Creta, Rodos și Kastellorizo (Meis în turcă).

Mai mult, au existat acuzații venite din partea Atenei, conform cărora Turcia ar fi publicat manuale de geografie și alte materiale educaționale în care unele insule grecești apar ca fiind regiuni istorice ale Turciei. 

Disputa dintre Grecia și Turcia privind insulele din Marea Egee are rădăcini adânci în istorie, datând din perioada Imperiului Otoman. Tratatele de la Lausanne (1923) și Paris (1947) au stabilit granițele moderne dintre cele două state și au alocatGreciei multe dintre insulele disputate.

 

Proiectul de unificare nu este vizibil în viitorul previzibil

 

Președintele cipriot Nikos Christodoulides a declarat sâmbătă că reunificarea este singura opțiune. Cipru a aderat la Uniunea Europeană în 2004, dar insula este încă divizată. O zonă tampon patrulată de ONU separă cele două comunități.

Ultima rundă de negocieri cu sprijinul ONU privind reunificarea insulei a eșuat în 2017. „Construim o clădire a Președinției Ciprului de Nord (TRSK) și o clădire a parlamentului pe insulă. Ei construiesc o bază militară, noi construim o bază politică”, a adăugat Erdogan.

***

Recent, guvernul turc a acuzat partea greacă a Ciprului de cedarea bazelor militare „intereselor occidentale” . Cert este că Forțele Aeriene Britanice au acces la baze din partea greacă a insulei și se pare că aceste baze au fost folosite pentru asistență logistică și de informații pentru Israel, atunci când atacau site-urile Hamas.

Având în vedere că Turcia este unul dintre cei mai puternici critici ai mișcărilor recente ale Israelului către Gaza, această utilizare a bazelor pe o insulă divizată trebuie să fi adăugat un „ghimpe în coasta” Ankarei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel