Publicitate
,,I-am spus dlui Putin: Ce faceţi voi acolo ? Dacă vreţi să stabiliţi o bază, mergeţi înainte, dar daţi-vă din drumul nostru. Lăsaţi-ne singuri cu regimul (sirian)'', a afirmat Erdogan într-un discurs la Istanbul.
El a avertizat că forţele siriene 'vor plăti preţul' pentru atacurile lor împotriva militarilor turci, după ce 34 dintre aceştia au fost ucişi începând de joi în Idlib, în nord-vestul Siriei.
,,Noi nu am mers acolo pentru că am fost invitaţi de (preşedintele sirian Bashar al-Assad). Noi am mers acolo pentru că am fost invitaţi de poporul Siriei. Nu intenţionăm să plecăm înainte ca poporul Siriei să spună OK, s-a încheiat'', a adăugat el.
După uciderea soldaţilor săi în atacurile aeriene de joi, Turcia a anunţat că îi va lăsa pe migranţi să treacă în Europa.
,,Nu vom închide porţile în perioada următoare şi acest lucru va continua. De ce? Uniunea Europeană trebuie să-şi ţină promisiunile. Nu suntem obligaţi să avem grijă de atât de mulţi refugiaţi, să-i hrănim'', a spus preşedintele în discursul de sâmbătă, potrivit Agerpres.
Erdogan a susţinut că 18.000 de migranţi au trecut frontiera pentru a ajunge în Europa începând de vineri, o cifră imposibil de confirmat, şi că numărul lor ar putea creşte sâmbătă la 25.000-30.000.
El s-a plâns că fondurile transferate Turciei de Uniunea Europeană în sprjinul refugiaţilor sosesc prea târziu, afirmând că i-a cerut cancelarului german Angela Merkel să trimită fondurile direct guvernului turc.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News