„E nevoie de o primenire a întregii conduceri a țării”. Zelenski recunoaște pentru prima dată că vrea să schimbe Șeful Armatei, dar resetarea va fi mai amplă

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Zelenski și generalul Zalujnîi - Foto Biroul Președintelui
Zelenski și generalul Zalujnîi - Foto Biroul Președintelui

Ucraina se află în cel mai greu moment de la primele săptămâni ale invaziei ruse din 2022.

Președintele Volodimir Zelenski a ales să trimită câteva semnale prin intermediul interviului acordat canalului italian Rai 1, preluat de media ucraineană.

Ucraina are nevoie de o schimbare în conducere – nu numai în armată, este principalul mesaj dat de șeful statului ucrainean.

Discuțiile despre schimbarea lui Valeri Zalujnîi sunt doar o parte a problemei, lasă să se înțeleagă Zelenski, care recunoaște pentru prima dată că ia în calcul demiterea Șefului Armatei.

Totuși, Zelenski spune că Ucraina are nevoie de o „resetare”, ceea ce înseamnă o schimbare a conducerii — „și nu doar cea militară”.

„Mă refer la ceva serios care nu privește o singură persoană, ci direcția conducerii țării. Când vorbim despre asta, mă refer la rotația unei game întregi de lideri guvernamentali, nu doar într-un sector precum cel militar. Mă gândesc la această înlocuire (a lui Zalujnîi), dar nu se poate spune aici că am înlocuit o persoană”, a spus Zelenski.

Ivan Fedorov, primarul Melitopolului, numit pe 31 ianuarie 2024, în funcția de șef al Administrației Regionale Zaporijia -  Întrevedere cu președintele Zelenski, pe 4 februarie, cu ocazia vizitei președintelui pe linia frontului / Foto: Președinția ucraineană

Un exemplu al schimbărilor pe care vrea să le facă președintele este și numirea lui Ivan Fedorov, primarului Melitopolului, în funcția de șef al Administrației Regionale Zaporijia. Fedorov a devenit cunoscut pe plan mondial după ce a fost răpit de armata rusă, în primele zile ale invaziei. Pe 16 martie, după câteva zile de captivitate și tortură, Fedorov a fost schimbat cu 9 recruți ruși capturați.

Sursele UPravda din cercurile puterii spun că  Zelenski se gândește să îl înlocuiască nu numai pe comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei Valeri Zalujni, ci și pe șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Serhii Șaptala. 

2. -imagine fara descriere- (zalujnii_77141800.PNG)Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei Valeri Zalujni, ci și pe șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei Serhii Șaptala / Forțele Armate ucrainene

„Toate aceste evenimente (privind înlocuirea lui Zaluzhnîi și Șaptala – n. UP) ar putea avea loc la mijlocul săptămânii”, a adăugat o altă sursă informată a publicației ucrainene.

Potrivit NYT, Zelenski încă plănuia să-l concedieze pe comandantul șef al Forțelor Armate încă de lunea trecută, dar s-a răzgândit după ce informația a ajuns în presă. WP a raportat că motivul posibilei demiteri ține de dezacordurile asupra procesului de mobilizare în Ucraina.

 

Situația Ucrainei este complicată

Foto: Volodimir Zelenski, facebook

Președintele Zelenski a spus că aproximativ 26% din teritoriul Ucrainei se află sub ocupație rusă, dar susține că armata rusă nu mai este capabilă să avanseze semnificativ.

Totuși, ultimele evoluții din est, în special la Avdiivka, arată că ucrainenii au probleme, pe fondul lipsei acute de muniții occidentale.

”Există un impas, acesta este un fapt ”, pentru că „ au fost întârzieri în echipamente și întârzieri înseamnă greșeli ”, a mai spus Zelenski pentru Rai 1.

Analiștii ISW declară noi progrese confirmate ale trupelor ruse în apropierea trei orașe din Donbass:

La est de Avdiivka pe fundalul bătăliilor de poziție din zonă, care au continuat pe 4 februarie. Imaginile geolocalizate publicate pe 3 februarie arată că trupele ruse au avansat recent de-a lungul autostrăzii H-20 la est de Avdiivka. „Militanții” ruși au susținut că ocupanții au avansat și în apropierea fabricii de cocs Avdiivka, la periferia de nord-vest a Avdiivka. Totodată, purtătorul de cuvânt al brigăzii ucrainene care operează în direcția Avdiivka a declarat că trupele ruse nu au înaintat în apropiere de Stepovoy ( la nord-vest de Avdiivka) sau de cocseria Avdiyiv. 

Lupta pozițională continuă la nord-vest de Avdiivka, la periferia de sud-est a Avdiivka, la vest de Avdiivka și la sud de Avdiivka.

La nord-vest de Maryinka, rușii au avansat oarecum pe fondul bătăliilor de poziție în curs în zonele de la vest și sud-vest de Donețk.

La sud-vest de Bahmut, pe fondul bătăliilor de poziție în desfășurare lângă Bahmut. Imaginile geolocalizate din 3 februarie arată că trupele ruse au avansat recent ușor la nord de Klișciivka ( 7 km sud-vest de Bakhmut). Pe 4 februarie, „forțele militare” ruse au anunțat și că invadatorii au înaintat lângă Bohdanivka ( la nord-vest de Bakhmut) și au capturat poziții nespecificate la nord de Klișchiivka. Operațiunile de luptă pozițională au continuat la nord-est de Bakhmut în districtul Fedorivka, la nord-vest de Bakhmut în districtul Bohdanivka, la vest de Bakhmut în districtul Ivanovsky și la sud-vest de Bakhmut în districtele Klishchiivka și Yuzhnoye. Un purtător de cuvânt al brigadei ucrainene care operează în direcția Bakhmut a declarat că ocupanții au avansat cu cinci până la șapte kilometri mai aproape de Chasovoy Yar într-o perioadă de timp nespecificată și că forțele ruse au început recent să efectueze atacuri mecanizate în zonă.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel