După România şi Polonia, Ungaria dă de înţeles că ar fi interesată de sistemul american HIMARS

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Săptămâna trecută, generalul Romulusz Ruszin-Szendi, comandantul Forțelor Armate Ungare și Gáspár Maróth, comisarul guvernamental pentru dezvoltarea industriei militare ungare, au efectuat împreună o vizită oficială în Statele Unite unde au participat la o demonstrație în direct a unui sistem de artilerie cu rachete ghidate, precizează agenţia ungară de presă MTI.

Publicitate

Cotidianul maghiar Portfolio, precizează că agenţia ungară de presă MTI nu a menţionat cu exactitate ce sistem de artilerie cu rachete ghidate le-a fost prezentat celor doi oficiali ungari, dar banuielie indică că ar fi vorba despre Sistemul Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare (HIMARS).

Speculațiile mass-mediei ungare indică sistemul american HIMARS, deoarece acesta este singurul sistem de artilerie cu rachete pe care Statele Unite îl exportă.

Cotidianul Portfolio chiar menţionează că România se află printre statele care au achiztionat Sistemul Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare (HIMARS).

Sursa citată precizează că Gáspár Maróth, comisarul guvernamental pentru dezvoltarea industriei militare ungare, a vorbit despre un interes real în ceea ce priveşte îmbunătăţirea capacităților militare în materie de sisteme de artilerie cu rachete de care ar trebui să dispună forţele armate maghiare.

Faptul că doi oficiali maghiari de rang înalt au asistat în Statele Unite la o prezentare a unui sistem de artilerie cu rachete ghidate, nu înseamnă neapărat că s-a luat decizia de a-l achiziționa. 

În orice caz, acest lucru indică faptul că Ungaria se angajează tot mai serios să investească în dezvoltarea capacităţilor militare ale armatei maghiare, mai ales prin achiziţionarea unor sisteme de artilerie. După cum bine precizează cotidianul Portfolio, în prezent nu există un sistem de rachete în cadrul NATO cu capabilități similare cu HIMARS, deci nu este exclus ca pe viitor să auzim alte informaţii cu privire la interesul Ungariei de a achiziţiona acest sistem de rachete.

 

Sisteme HIMARS pentru Armata României

 

Amintim că, achiziționarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea „Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” - HIMARS.

Documentul prevede achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Achiziţia sistemului HIMARS face parte dintre cele opt programe esenţiale prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026.

România devine astfel prima țară din Europa Centrală și de Est care operează atât sisteme Patriot, cât și HIMARS.

HIMARS este unul dintre cele mai fiabile sisteme de sprijin de luptă testate și utilizate în misiuni reale de Forțele Terestre și Corpul de Infanterie Marină ale SUA.

Lansatoarele mobile de rachete HIMARS (acronim pentru High Mobility Artillery Rocket System), produse de firma americană Lockheed Martin, au o rază de acţiune de 70 până la 300 de kilometri şi sunt folosite în prezent de Statele Unite şi de alte 18 ţări. 

 

Sisteme HIMARS pentru Polonia

 

La începutul anului 2019, Polonia şi Statele Unite au încheiat un contract în valoare de 414 milioane de dolari (365 de milioane de euro) pentru dotarea armatei poloneze cu lansatoare americane de rachete HIMARS. Polonia urmează să primească 20 de astfel de sisteme până în 2023.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel