După ce a primit sisteme NLAW, M141 Bunker Defeat şi Stinger, Ucraina poate primi din Polonia mai multe sisteme portabile de rachete antiaeriene Grom

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Polonia intenționează să transfere în Ucraina sisteme portabile de rachete antiaeriene Grom, drone și muniție pentru sistemele de apărare aeriană, a declarat prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki înainte de a efectua marţi o vizită oficială la Kiev, scrie agenția de presă poloneză PAP.

Publicitate

Potrivit Mateusz Morawiecki, Polonia intenționează să ofere Ucrainei aceste arme și sisteme în cadrul programului de asistență militară.

Trebuie amintit că armata poloneză, ca și forțele armate ale Ucrainei, utilizează în continuare sistemele sovietice de apărare aeriană ZU-23-2 și ZU-23-4 „Shilka”. Publicaţia ucraineană DefenseExpress susţine că Polonia a vrea să ofere Ucrainei muniţie pentru acest tip de sisteme antiaeriene.

Forțele Armate Poloneze, precum și Forțele Armate Ucrainene folosesc în continuare sistemul sovietic de rachete sol-aer (SAM) Osa (română: viespe). Astfel, posibil ca Polonia să intenționeze să ofere Ucrainei rachete pentru aceste sisteme antiaeriene.

Update: Polonia a aprobat transferul către Forțele Armate ale Ucrainei a celor mai recente sisteme portabile de rachete antiaeriene (MANPADS) Piorun (poloneză - fulger), fabricate de compania Mesko.

Această informaţie a fost anunțat cu puţin timp în urmă chiar de către ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak.

"Vești bune. La solicitarea mea, Consiliul de Miniștri a adoptat o rezoluție privind asistența pentru Ucraina. Vom furniza echipamente poloneze de ultimă generație - sisteme portabile de rachete antiaeriene Piorun și muniție”, a scris Mariusz Blaszczak pe Twitter.

Piorun, cunoscut și sub numele de Grom-M, un produs realizat de Universitatea poloneză de Tehnică Militară şi compania Mesko, este o versiune modernizată a MANPADS-ului Grom – implementat de armata poloneză în 1995, care la rândul său a fost dezvoltat pe baza sistemelor portabile de rachete antiaeriene sovietice Igla-1 și Iglă.

 

Ucraina a primit numeros sprijin defensiv pentru a descuraja un atac al Rusiei



Pentru a-şi consolida capacitatea defensivă în faţa trupelor ruse, Kievul încearcă să cumpere sau să primească elicoptere, sisteme de comunicaţii şi blindate uşoare din SUA, rachete antiaeriene NASAMS din Norvegia, tunuri auto-propulsate DANA şi obuze pentru piese de artilerie de producţie sovietică de diferite calibre începând de la 120 mm din Republica Cehă şi sisteme antiaeriene cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Marea Britanie a furnizat Ucrainei circa 2.000 de rachete antitanc NLAW şi a trimis specialişti care să instruiască militarii ucraineni să le folosească, livrând de asemenea Kievului vehicule blindate Saxon. Autorităţile de la Kiev au difuzat şi imagini care arată instructorii britanici antrenându-i pe soldaţii ucraineni să folosească noile rachete.

Pe 22 ianuarie, Ucraina a primit din partea SUA mai multe sisteme antitanc Javelin şi lansatoare de grenade termobarice M141 Bunker Defeat Munition.

Ucraina a primit arme şi din partea statelor baltice, Estonia livrându-i rachete antitanc Javelin, iar Letonia şi Lituania rachete antiaeriene Stinger.

La rândul ei, Republica Cehă a confirmat săptămâna trecută că va dona Ucrainei muniţii de artilerie de calibrul 152 mm. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel