Turcia este interesată în continuare să cumpere sisteme de apărare aeriană SAMP / T, produse în comun de Franța și Italia. Acest sisteme este interoperabil cu celelalte sisteme ale NATO și considerate de mulţi o alternativă la S-400 fabricat de Rusia – un sistem pe care Ankara l-a achiziționat, dar alianța militară occidentală se opune integrării acestuia de teama că sistemul său de apărare aeriană să nu fie compromise.
Potrivit mai multor publicaţii mass-media turce, dar şi agenţiei de presă Reuters, în contextul summit-ului G20 de la Roma, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat duminică că Franța și Italia vor continua să facă demersuri concrete în ceea ce privește livrarea sistemului de apărare antirachetă SAMP-T către Ankara.
Erdogan a făcut anunțul duminică la o conferință de presă cu reporterii turci. La începutul zilei, liderul turc s-a întâlnit cu președintele Franței, Emmanuel Macron, dar şi premierul Italiei, Mario Draghi.
Erdogan a ţinut să le precizeze jurnaliştilor că Turcia va continua să discute cu Franța și Italia în ceea ce privește sistemul de apărare antirachetă SAMP-T dezvoltat de consorțiul franco-italian EUROSAM.
Turcia poartă discuţii cu consorțiul franco-italian EUROSAM, pentru achiziționarea de sisteme SAMP-T, de mai mulţi ani, dar fără rezultat.
Trebuie ţinut cont că Erdogan a anunțat în septembrie că Ankara intenționează să achiziționeze suplimentar sisteme de rachete S-400 din Rusia, un demers care contravine angajamentelor Turciei ca aliat al NATO.
Ankara a oficializat în vara anului 2018 acordul său cu compania europeană Eurosam, cu capital francez și italian (prin intermediul companiilor MBDA și Thales ), cu scopul de a dezvolta această inițiativă pentru care, cu un an înainte, s-a aliat cu firmele turcești Aselsan și Roketsan.
Acordul în vigoare, atribuit companiilor Eurosam, Aselsan și Roketsan, implică studiul şi cercetarea, timp de 18 luni, a unui viitor sistem antiaerian turcesc, în pregătirea unui contract ulterior pentru dezvoltarea și producerea sistemului în conformitate cu cerințele operaționale ale forţelor aeriene turceşti.
Modelul dorit de Turcia este o versiune dezvoltată pe baza sistemelor actuale de apărare aeriană SAMP-T ale Eurosam
Ceea ce face Franța în acest moment este să împiedice transferul de tehnologie. Turcia încearcă de ani de zile să achiziționeze primul său sistem antirachetă cu rază lungă de acţiune și în același timp dorește să aibă propriul sistem dezvoltat de industria naţională de apărare, în următorii zece ani.
În 2016, s-a stabilit că, pentru a acoperi primul obiectiv, Turcia a negociat cu Eurosam achiziționarea sistemelor SAMP / T și a rachetelor Aster 30. Compania a dezvăluit apoi că este dispusă atât la fabricarea în comun cu Turcia, cât și la parteneriat cu companii locale și chiar la transferul de tehnologie pentru a câștiga contractul.
Pe 14 iulie 2017, Ankara a semnat un acord inițial cu consorțiul franco-italian pentru a dezvolta sistemul național de apărare bazat pe sistemul Samp-T.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News