Dronele Orlan i-au dat de gol pe ruși: Cipurile din UAV-uri, demontate de pe biciclete electrice și mașini elvețiene printr-o rețea aflată în China

Ionel Copcea |
Data publicării:
UAV Orlan, sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
UAV Orlan, sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

Cu câteva zile în urmă, armata ucraineană a descoperit în Donbas o dronă de cercetare rusească de tip Orlan, care conținea piese electronice de origine elvețiană. În acest sens, publicația RSI News a efectuat o investigație asupra modului în care mărfurile supuse sancțiunilor continuă să ajungă pe piața rusă.

Astfel, s-a constatat că, în anul 2022, China a importat foarte multe bunuri elvețiene cu dublă utilizare, ajungând la un volum de peste 232 de milioane de franci. Potrivit jurnaliștilor elvețieni, în China, cetățenii ruși au creat o rețea de companii-paravan, prin care produsele sancționate vin din Occident în Federația Rusă. În special, acest lucru se aplică mărfurilor fabricate de o companie elvețiană din Zurich, al cărui microcip a fost găsit în epava dronei Orlan.

2. Dronă ruse... (drona_orlan_10_rusia_87761100.jpg)

Dronă rusească Orlan 10

“Un posibil scenariu pe care îl luăm în considerare pentru traficul către industria rusă de apărare constă în faptul că cipurile noastre sunt demontate din produse comerciale, precum bicicletele electrice sau mașinile. Ulterior, acestea sunt instalate pe drone militare”, a explicat conducerea companiei, care a precizat că respectă regimul de sancțiuni, dar nu poate urmări destinatarul final al produselor societății.

Întrebat de reporteri despre creșterea livrărilor de tehnologie elvețiană către China, CEO-ul companiei elvețiene a spus că nu a observat o creștere a vânzărilor în Asia.

După cum au menționat jurnaliștii RSI News, microcipurile din Elveția sunt doar vârful aisbergului: un flux de mașini-unelte, piese de schimb pentru industriile prelucrătoare și unelte de înaltă precizie, care sunt apoi folosite în industria de apărare, “curge” din țară spre Rusia. Potrivit jurnaliştilor, în acest caz, Federaţia Rusă foloseşte o reţea de achiziţii creată în Turcia.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel