Declarând încă de la începutul analizei că industria rusă nu a reușit să țină pasul cu dezvoltarea rapidă a UAV-urilor, autorii analizei publicate de topwar.ru au ajuns la concluzia că principala problemă ține de nivelul scăzut de dezvoltare în domeniul tehnologiei microelectronice din Rusia, iar această situație se regăsește inclusiv la alte categorii de armament.
Pentru a nu se crede că a fost divulgată o informație clasificată, este citat articolul intitulat „Inginerie mecanică pe cale de dispariție” din publicația oficială „Curierul militar-industrial”, în care se precizează că inclusiv rachetele balistice „Bulava” folosesc microcircuite produse de compania letonă „Alpha”, după care este făcută o trimitere la filmul documentar „K-433 Svyatoy Georgiy Pobedonosets: Nuclear Triad Workhorse” produs de Russia Today, în care, între minutele 7.20-7.38, se pot vedea cipuri FPGA americane produse de Atmel și Altera. Ca un ultim argument, este citat Institutul Primakov, care, în analiza „Dezvoltare și securitate militar-economică, 2020”, a scris că „la robotul spațial Fyodor, până la jumătate din componente au fost importate; componente străine (baltice) au fost prezente chiar și în sistemul de rachete Bulava”.
Sursa precizează că nu se poate vorbi despre achiziții libere legale de componente microelectronice pentru complexul militar-industrial rus, cu atât mai mult cu cât încă din perioada Uniunii Sovietice semiconductorii au reprezentat o tehnologie de importanță strategică și nu au putut fi vânduți Rusiei.
Rusia, în centrul unor scandaluri legate de spionaj industrial
Astfel, este amintită seria de scandaluri legate de spionajul industrial al Federației Ruse pe teritoriul SUA, din 2008 până în 2012, când FBI-ul a raportat în mod regulat despre arestările a zeci de cetățeni ruși acuzați că au cumpărat ilegal loturi mari de produse high-tech.
“Rusia a fost capabilă să organizeze procurarea de componente microelectronice occidentale în cantități suficiente pentru a obține o modernizare pe scară largă a forțelor armate. Dar, aproximativ în 2015–2016, acest proces a început să se oprească fără un motiv evident”, se precizează în material, subliniindu-se totodată că această tendință s-a manifestat în mod clar, inclusiv în proiectarea și producția de drone militare.
În 2014, NATO a desfășurat o serie de operații secrete pe teritoriul Ucrainei și apoi al Siriei. Forțele de Operații Speciale ale SUA, comandourile Royal Marines și Forțele Aeriene Speciale Britanice au creat o serie de grupuri operaționale pentru a procura mostre de înaltă tehnologie din realizările Complexului militar-industrial rus, cu prioritate UAV-uri. Conform datelor disponibile, după cum precizează sursa, cel puțin 20 de drone militare rusești au fost capturate pe parcursul a 3-4 ani: 9 - pe teritoriul Republicii Arabe Siriene și 11 - în estului Ucrainei.
Eșantioanele capturate au fost studiate cu atenție, scopul principal fiind stabilirea lanțurilor de aprovizionare a Rusiei cu tehnologie și destructurarea acestor filiere. Rezultatele concrete sunt greu de stabilit, însă “faptele vorbesc de la sine: dezvoltarea aeronavelor fără pilot, dintr-un motiv oarecare, se confruntă cu o criză gravă, care se aplică în egală măsură dezvoltării armelor de înaltă precizie și poate fi legată de lipsa microelectronicii”.
Însă lipsurile nu se limitează doar la componentele microelectronice. Informațiile următoare cuprind lista componentelor importate care se regăsesc în UAV-urile militare rusești, datele fiind preluate din raportul „Armele războiului în Ucraina” întocmit de organizația britanică de investigații „Conflict armament research” pentru ONU.
UAV „Forpost”:
UAV Forpost, Federația Rusă
1. Motor cu un singur cilindru 3W-55i produs de compania germană 3W - Modellmotoren Weinhold GmbH;
2. Sistem de porți programabile Spartan XC 3550 produs de compania americană Xilinx;
3. Elemente ale sistemului de alimentare cu combustibil, de la compania irlandeză Tillotson.
4. Antena GPS, de la compania americană Antcom;
5. Module de navigație, de la producătorului elvețian MicroEM;
6. Unitate de masura dinamica (DMU 02 sau DMU 10 - în funcție de anul fabricației), de la compania britanică Silicon Sensing Systems;
7. Modul RF 9XTend 900 MHz, fabricat de compania americană Digi International;
8. Controler de rețea iEthernet W5300, fabricat de compania coreeană WIZnet;
9. Receptor GNSS NV08C-CSM, de la compania americană NVS Technologies AG.
UAV „Eleron”:
Microcontroler pe 32 de biți, de la producătorului elvețian STMicroelectronics; Principalele echipamente foto sunt Sony FCB-EX11DP, fabricate de compania japoneză Sony; Echipament foto auxiliar Olympus Stylus TG-860, fabricat de compania japoneză Olympus.
UAV "Granat":
Echipament foto de la compania japoneză Canon; Componente electronice fabricate de companiile americane Intel Corporation și Pulse Electronics; Acumulatorul, de la compania americană MaxAmps; Motorul este produs de compania cehă Model Motors.
UAV „Zastava”:
Componente electronice de la companiile israeliene de apărare Elbit Systems și Data Links; Componente electronice de la corporației americane Vweb; Motorul, de la compania germană Hacker Motor; Sistemul de pilot automat AP04M, de la al compania spaniolă UAV Navigation; Modulul GPS, produs de compania elvețiană U-blox.
UAV „Orlan-10”
UAV Orlan, sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
1, Tracker GPS: microcircuite etichetate HC4060 2H7A201 și STC 12LE5A32S2 35i produse în China;
2. Starter-generator PTN78020 fabricat de compania americană Texas Instruments Incorporated;
3. Motor cu ardere internă cu modul de aprindere 4.8-9V, 500mA fabricat de firma japoneza SAITO;
4. Controlerul de zbor este asamblat pe baza microcircuitului STM32F103 QFP100 al producătorului franco-italian STMicroelectronics. Microcircuitele MPXA4115A și MPXV5004DP sunt produse de compania americană Freescale Semiconductor (deținută în prezent de cea olandeză NXP Semiconductors NV) sunt folosite ca senzori de presiune, iar senzorul de busolă HMC6352 este produs de compania americană Honeywell;
5. Modulul GPS se bazează pe receptorul GLONASS / GPS / QZSS LEA-6N al companiei elvețiene U-blox asociat cu MNP-M7 rusesc (construit pe cipul american ADSP-BF534 fabricat de Analog Devices).
6. Modulul de transmisie de telemetrie se bazează pe microcontrolerul ATxmega256A3 al companiei americane Microchip, banda de lucru este de 902-928 MHz. Transmițătorul RF3110 este fabricat de compania germană Municom. Receptorul DP1205-C915 este fabricat de compania germană AnyLink.
O primă concluzie este că UAV-urile rusești sunt asamblate în principal pe baza componentelor civile, iar acesta ar putea reprezenta motivul fiabilității scăzute. S-a afirmat că majoritatea vehiculelor care au căzut în mâinile experților NATO au putut fi capturate din cauze tehnice.
O altă mare problemă o reprezintă armamentul instalat pe dronele mari de atac
Principalul obstacol pentru care dronele rusești de atac nu au ajuns încă să fie vândute la export sau introduse în serviciul de luptă al Forțelor Armate este considerat lipsa armamentului adecvat de la bord.
Potrivit sursei, industria militară rusă nu a reușit încă să producă armament analog rachetei dirijate americane Hellfire sau chiar celor turcești din categoria MAM. “Când, după evenimentele din Siria, Libia și Karabakh, s-a cerut urgent să se demonstreze orice succes în crearea dronelor de atac fabricate în Rusia, industria de apărare a putut să arate doar un design care ridică întrebări foarte mari - Orionului [singura dronă mare de atac la nivel de producție de serie] i-a fost atașat. ... complexul antitanc ATGM Kornet (cu container de lansare)”.
Soluția este criticată și se speră că este una temporară, având în vedere că tubul ATGM afectează aerodinamica dronei și cântărește mult, ceea ce este complet inadecvat în cazul dronei Orion, care și așa are o capacitatea de transport redusă.
O încercare de rezolvare a fost făcută recent. La Dubai Airshow-2021 din Emiratele Arabe Unite, Rusia a prezentat un prototip de Orion echipat cu... sistemul antitanc ATGM Vikhr-M din dotarea elicopterelor de atac. Adică tot o soluție de împrumut, la fel de inadecvată ca cea anterioară. Sistemul, deși este unul foarte performant, ”are o serie de caracteristici care sunt complet inutile în contextul tacticii UAV-urilor de atac, este foarte scump și are o masă foarte mare”. Orion nu va putea ridica mai mult de două astfel de rachete, adică echivalentul performanțelor atinse de MQ-1 Predator în anul… 1994.
În final, autorii concluzionează că în Rusia încă nu au fost înțelese pe deplin esența conceptului de utilizare a UAV-urilor și valoarea, cel puțin tactică, a întrebuințării acestora în luptă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
