Drone vs. Drone (Foto/Video): Noua luptă aeriană a ucrainenilor cu forţele ruse pentru impunerea superiorităţii aeriene

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
Interceptarea unei drone kamikaze rusești Lancet de către o dronă ucraineană FPV. Septembrie 2024. Sursa foto: Militarnyi.
Interceptarea unei drone kamikaze rusești Lancet de către o dronă ucraineană FPV. Septembrie 2024. Sursa foto: Militarnyi.

Materialele video cu drone care se confruntă între ele erau destul de rare în urmă cu câteva luni, dar acum sunt postate cu regularitate, semnalând apariția unei noi linii de front ca parte a conflictului ruso-ucrainean. Drone FPV cu explozibil doboară drone de supraveghere rusești cu aripi fixe, lipsind Rusia de o capacitate esențială de monitorizare a câmpului de luptă și de direcționare a atacurilor.

Într-un nou reportaj realizat în format video, organizația Wild Hornets prezintă o parte din cele peste 100 de vehicule aeriene rusești fără pilot pe care dronele recent modificate ale ucrainenilor le-au doborât.

Jurnalistul Jason Bellini de la Scripps News l-a întrebat pe „Ajax”, comandantul adjunct al companiei de drone Achilles din cadrul Brigăzii 92 de Asalt din Ucraina, dacă astfel de misiuni ale UAV-urilor sunt acum la fel de frecvente precum sugerează materialele video publicate pe reţele de socializare.

„Da, este adevărat”, a spus Ajax. „Chiar acum, am început să lovim UAV-urile inamicului, cum ar fi [modelele] Orlan, Zala, Supercam”.

Dar Ajax a spus că nu poate oferi mai multe detalii despre modul exact în care armata ucraineană vizează dronele rusești.

Youtube video image

„Chiar acum este o perioadă în care nu vrem să oferim aceste cunoștințe inamicului, care ar putea folosi aceleași tactici.”

Bloggerii militari ruși postează materiale video care pretind că arată piloți de drone din tabăra lor atacând UAV-uri ucrainene, cum ar fi quadcopterele dotate cu sistem de recunoaștere nocturnă utilizate pentru a arunca bombe asupra pozițiilor inamice în toiul nopții.

Tehnicile de luptă cu dronele par să fie variate și în continuă evoluție. Într-un videoclip, o dronă folosește un baston în încercarea de a lovi elicele unui UAV cu aripă fixă.

Dronele FPV cu explozibil utilizate în mod obișnuit, ai căror piloți poartă ochelari VR în timp ce urmăresc obiecte în mișcare, urmăresc, de asemenea, elicoptere rusești, cu un oarecare succes aparent.

Recent, un operator al unui interceptor FPV al Brigăzii 11 a Gărzii Naționale a Ucrainei a doborât o dronă kamikaze rusească Lancet.

Voluntarul și bloggerul ucrainean Serhii Sternenko a relatat despre acest lucru.

Acesta a publicat, de asemenea, un videoclip al interceptării acestei drone rusești. „Ea (drona - n.r.) încerca să atace una dintre facilitățile noastre, dar nu astăzi, nu astăzi”, a afirmat voluntarul ucrainean.

Drona kamikaze rusă a fost doborâtă de o dronă interceptoare FPV modificată. Trupele ucrainene interceptează din ce în ce mai mult dronele rusești cu ajutorul dronelor FPV. În prezent, există mai multe proiecte cunoscute public în Ucraina pentru a furniza astfel de drone modificate forțelor de apărare ucrainene.

În ultimele săptămâni, dronele de interceptare ucrainene au doborât mai mult de o sută de drone de recunoaștere rusești.

Acestea sunt drone rusești obișnuite cu aripi: Supercam S350, ZALA 421-16E și Orlan-10. Trupele ruse le-au folosit pentru a cerceta linia frontului și unele regiuni Ucrainei, pentru a regla focul sistemelor de artilerie și pentru a localiza poziţiile forţelor ucraienene.

Dronele FPV modernizate pentru astfel de misiuni sunt dotate, de cele mai multe ori, cu un focos puternic exploziv care efectuează interceptarea în sine.

În Ucraina se spune frecvent că acesta este un război al inginerilor. În ultimele luni, Scripps News a relatat pe larg despre modul în care utilizarea dronelor de mici dimensiuni a fost extinsă într-un ritm amețitor. Având în vedere că dronele participă acum la lupte aeriene, modul cum vor arăta viitoarele războaie ar putea fi definite de utilizarea acestor noi arme.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel