Publicitate
Drona urmărea nava de ceva timp: poliția germană a monitorizat mișcările acesteia și a încercat să o doboare folosind un sistem portabil de bruiaj HP-47. În loc să efectueze o aterizare de urgență sau să se întoarcă la sol către operator, drona și-a continuat supravegherea.
În cele din urmă, aceasta a dispărut undeva în apropierea terminalului Tollerort, care este deținut în coproprietate de China de aproximativ un an. La sfârșitul zilei, nici drona, nici operatorul acesteia nu au fost găsiți.
Problema a fost ridicată de multe ori până acum, însă nu există încă niciun plan și niciun mecanism de lucru pentru a proteja facilitățile militare monitorizate atât de intens de către un posibil inamic.
Nu este prima dată când drone de origine necunoscută au fost reperate deasupra unor facilitaţi sau bunuri de importanță strategică aflate în Germania. Incidente similare au avut loc și în alte state membre NATO sau UE.
De exemplu, la începutul acestei săptămâni, The War Zone a relatat despre observarea mai multor sisteme aeriene fără pilot deasupra bazei aeriene Lakenheath din Regatul Unit, la 20 noiembrie. Potrivit Forțelor Aeriene ale SUA din Europa, „numărul de UAS-uri a fluctuat și acestea au variat în funcţie de mărime/configurație”.
Date neconfirmate sugerează că F-15E Strike Eagles au fost ridicate pentru a intercepta dronele. În prezent, baza aeriană Lakenheath găzduiește unități ale Forțelor Aeriene ale SUA și avioanele lor de luptă F-15E şi F-35. Cu câteva zile înainte de incident, drone necunoscute au fost observate deasupra U.S. Army Picatinny Arsenal din New Jersey.
Rămâne necunoscută proveniența acestor drone misterioase, care sunt observate din ce în ce mai des deasupra facilitaţilor militare din SUA și Europa. Există avertismente justificate că acestea ar putea fi rusești sau chinezești, deși, în cazul SUA, ar putea fi, de asemenea, teste ale unor aeronave ţinute la secret până în acest moment, deși cu o probabilitate mult mai mică.
În acest context, protejarea facilitaţilor militare europene și americane de dronele de spionaj rămâne o chestiune presantă și o problemă pentru unele țări: uneori, acestea pur și simplu nu dispun de echipamente anti-dronă, în cazuri mai dificile se confruntă cu restricții birocratice sau legislative sau chiar cu proteste din partea cetăţenilor.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News