În lipsa livrărilor din SUA, cu o producție internă de piese de schimb încă limitată, iar câmpul de luptă nu permite nicio întârziere, tehnicienii ucraineni sunt nevoiți să recurgă la confecționarea de "Frankenguns", adică la recuperarea unor piese de la un sistem de artilerie avariat pentru a repara un altul.
Problema a devenit din ce în ce mai presantă în momentul în care ucrainenii sunt nevoiți să păstreze 20 de piese de artilerie diferite la una dintre bazele de reparații doar ca donatori de piese de schimb, relatează Wall Street Journal.
Un factor cheie care contribuie la lipsa pieselor de schimb este faptul că, atunci când Statele Unite și alte țări occidentale au început să transfere artilerie către Forțele Armate ale Ucrainei, nu s-a depus niciun efort sau aproape niciun efort pentru a planifica şi întreținerea acestor sisteme.
În plus, intensitatea utilizării artileriei în Ucraina s-a dovedit a fi de multe ori mai mare decât se anticipase. De exemplu, în mod normal, o țeavă de tun necesită de obicei o înlocuire după o medie de 2.500 de focuri, dar artileriștii ucraineni au fost nevoiți să tragă până la 5.000 de focuri sau chiar mai mult cu un singur obuziere.
În prezent, armata ucraineană se bazează pe 14 tipuri diferite de sisteme occidentale de artilerie, ca să nu mai vorbim de sistemele de tip sovietic, iar fiecare dintre acestea are nevoie de țevi de rezervă, care sunt în mod constant insuficiente.
Capacitatea de producție existentă la acest moment în Ucraina nu poate satisface singură cererea, ceea ce duce la penuria de componente esenţiale, cum ar fi senzorii care să măsoare temperatura țevilor și o serie de alte mecanisme pentru fixarea tunurilor pe obuziere.
În consecință, tehnicienii ucrainenii sunt nevoiți să facă ''experimente'' destul de riscante de a adapta componente de la un sistem de artilerie pentru a le utiliza la altele. Astfel de ''experimente'' nu sunt întotdeauna încununate de succes.
Pentru a evidenţia problema, jurnaliștii de la WSJ oferă următorul exemplu. Atunci când jurnaliștii au vizitat una dintre bazele specializate în reparații ale forțelor armate ucrainene, tehnicienii au fost văzuți restaurând un obuzier M777 deteriorat, avariat în luptele din estul Ucrainei.
Pentru a readuce acest sistem de artilerie la forma inițială, a trebuit să fie strânse piese de la alte opt M777 avariate. Deși aproximativ 20% din piesele necesare au fost fabricate pe plan local, inclusiv furtunuri, sisteme hidraulice și anumite dispozitive de măsurare, tehnicienii ucraineni au declarat că procesul de restaurare va dura două săptămâni de la primirea componentelor necesare.
Anterior, publicaţia ucraineană Defense Express a relatat că o situație similară a fost observată în cazul sistemelor de artilerie PzH 2000 furnizate de Germania, un obuzier autopropulsat fiind complet sacrificat pentru a fi refăcute celelalte.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News