Escadrilele de F-35A, ce aparțin US Air Force, s-au întors la Baza Air Force Hill din Utah, după ce au participat timp de două luni la misiuni pe teritoriul Europei.
Avioanele americane au lucrat cu 19 state ale Europei și au efectuat exerciții majore pe teritoriul bătrânului continent, în state precum Italia, Polonia, Lituania și Norvegia, informează Defence-Blog.
Exercițiile la care avioanele F-35 ale US Air Force au participat au avut ca obiectiv extinderea capacității de luptă a F-35A și integrarea acestora în operațiunile de zbor împreună cu alte aeronave ale aliaților. O parte din avioanele americane au staționat la Baza Aeriană Spangdahlem din Germania.
Lansat la începutul anilor 1990, F-35 este cel mai scump program de înarmare din istoria militară americană, cu un cost total estimat pentru Pentagon de aproape 400 de miliarde de dolari, obiectivul fiind producerea a aproape 2.500 de aparate în deceniile următoare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News