Biroul de presă al Comandamentului a anunțat că în cursul zilei de „vineri, 31 ianuarie 2020, NORAD a identificat două bombardiere Tu-160 ale Federației Ruse care au intrat în Zona de identificare a apărării aeriene canadiene”.
NORAD a subliniat însă că „aeronavele ruse nu au intrat în spațiul aerian al Statelor Unite sau Canadei”.
Potrivit presei din Canada, bombardierele strategice Tu-160 s-au apropiat de granițele Canadei din vestul Rusiei, după ce au traversat Polul Nord, dar au rămas în spațiul aerian internațional.
Global News precizează că NORAD a urmărit cu atenție zborul bombardierelor rusești, nefiind nevoie de interceptarea acestora.
Canadienii amintesc că incidentul a reprezentat prima apropiere a rușilor de granițele Americii de Nord din august anul trecut încoace.
Generalul Terrence O'Shaughness, comandantul United States Northern Command, a specificat că zborul bombardierelor rusești Tu-160 în apropierea spațiului canadian nu a fost decât „o continuare a acțiunilor agresive” pe care Federația Rusă le desfășoară.
De partea cealaltă, Ministerul Apărării al Federației Ruse a transmis că zborul bombardierelor Tu-160 a fost planificat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News