Două avioane de vânătoare rusești de tip Su-27 au escortat un grup de aeronave britanice aflate deasupra apelor neutre ale Mării Negre

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
RC-135 britanic. Foto: Royal Air Force
RC-135 britanic. Foto: Royal Air Force

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 19.10.2023, două avioane de vânătoare de tip Su-27 au fost ridicate în aer din cauza apropierii de granițele Federației Ruse a unui grup de aeronave britanice, format dintr-un avion de cercetare radiotehnică și război electronic RC-135 și două avioane de vânătoare Typhoon.

,,Pe 19 octombrie 2023, mijloacele rusești pentru controlul spațiului aerian situat deasupra acvatoriului Mării Negre au detectat trei ținte aeriene, care se apropiau de granița de stat a Federației Ruse. Pentru a identifica țintele aeriene și pentru a preveni încălcarea frontierei de stat a Federației Ruse, au fost ridicate în aer două avioane de vânătoare Su-27 din cadrul forțelor aflate în serviciul de luptă pentru apărarea antiaeriană, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Tass.

După cum au precizat reprezentanții militari ruși, echipajele avioanelor de vânătoare au identificat țintele ca fiind un avion de cercetare și război electronic RC-135 și două avioane de vânătoare Typhoon aparținând Forțelor Aeriene ale Marii Britanii.

,,La apropierea avioanelor de vânătoare rusești, aeronavele străine s-au îndepărtat de granița de stat a Federației Ruse. Avioanele ruselși au revenit în siguranță pe aerodromul de dislocare permanentă, iar încălcarea graniței de stat a Federației Ruse nu a fost permisă, au concluzionat reprezentanții ministerului.

Comentariul autorului: Misiunea de cercetare îndeplinită de avioanele britanice deasupra apelor neutre ale Mării Negre a fost confirmată și de sursele de monitorizare a aviației de pe rețelele de socializare X (fostă Twitter) și Telegram.

Potrivit acestora, aeronava principală a misiunii, avionul de cercetare radioelectronică Boeing RC-135W Rivet Joint, a decolat de la Baza Aeriană Waddington din Marea Britanie și a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul României. Avionul, cu numărul de înregistrare ZZ665 și indicativul radio RRR7219, a efectuat mai multe treceri la limita sudică a FIR Sevatospol, adică în zona centrală a Mării Negre. Aeronava a evoluat la o altitudine de 10.051 de metri.

Avionul de cercetare britanic a fost escortat deasupra Mării Negre de două avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon FGR.4, care au decolat de la Baza Aeriană Akrotiri de pe Insula Creta. Aeronavele, cu numerele de înregistrare ZK327 și ZK354, au întrebuințat indicativele radio RRR9950X și RRR9951X. Acestea au evoluat la altitudini de 10.363 și respectiv 10.401 metri.

De regulă, activitatea avioanelor de cercetare și de luptă britanice deasupra Mării Negre este susținută de un avion-cisternă Airbus KC2 Voyager. Ca și avioanele de vânătoare, acesta decolează tot de la Baza Aeriană Akrotiri de pe Insula Creta. Deși la misiunea de astăzi nu a fost precizat acest lucru, probabil că avionul cisternă a fost prezent în zona litoralului românesc.

Forțele Aeriene ale Marii Britanii au început să execute acest tip de misiune de cercetare în Regiunea Mării Negre după 29 septembrie 2022, când un avion de vânătoare rusesc de tip Su-27 a lansat o rachetă în direcția unui avion britanic de cercetare radioelectronică RC-135W Rivet Joint. De atunci, avioanele de cercetare britanice ies deasupra Mării Negre numai sub escorta avioanelor de vânătoare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel