În decembrie, activitatea aeroportului Gatwick a fost perturbată timp de trei zile de zborurile unor drone. Au fost anulate circa 1000 de zboruri şi au fost afectaţi aproximativ 140.000 de pasageri, iar siguranţa decolărilor şi aterizărilor a putut fi restabilită numai după desfăşurarea unor echipamente militare.
Ministrul britanic al transporturilor, Chris Grayling, s-a întâlnit joi dimineaţa cu şefii poliţiei, aviaţiei şi apărării din Regatul Unit, pentru a discuta problema.
Ulterior, o purtătoare de cuvânt a aeroportului Gatwick a confirmat, fără a da detalii, că s-a făcut o investiţie de ordinul milioanelor de lire în mijloace "de nivel militar" pentru apărarea împotriva dronelor şi că noile echipamente au fost instalate deja de mai mult de o săptămână. "Suntem la un nivel echivalent cu cel oferit de Forţele Armate", a arătat sursa citată, într-o declaraţie trimisă prin e-mail.
Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din Europa, a făcut cunoscut că a comandat aceleaşi echipamente.
Presa indicase joi, înainte de apariţia acestor informaţii, că este posibil ca ministerul britanic al apărării să fi retras echipamentele anti-drone de la Gatwick.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News