Suma face parte dintr-o creştere a bugetului militar anunţată anterior pentru următorii zece ani, în contextul în care Australia caută să-şi concentreze puterea militară în regiunea indo-pacifică, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor cu China.
Într-o declaraţie, executivul australian a explicat că forţele navale australiene vor fi dotate cu rachete cu rază lungă de acţiune împotriva unor ţinte pe mare, cu rachete sol-aer, cu torpile uşoare avansate şi cu capacităţi maritime de atac contra unor ţinte la sol, în vederea ''proiectării şi a menţinerii controlului pe mare''.
''Aceste noi capacităţi vor fi un mijloc de descurajare solid şi credibil, care va asigura stabilitatea şi securitatea în regiune'', a subliniat ministrul australian al apărării, Linda Reynolds.
Guvernul australian a afirmat că va asigura rachete anti-navă şi sol-aer cu rază de acţiune de peste 370 km şi rachete contra unor ţinte la sol cu rază de acţiune de 1.500 km pentru a ''consolida protecţia resurselor maritime şi ale frontierelor'' Australiei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News