Astfel, ICCJ a admis mai multe cereri şi excepţii invocate în dosarul Revoluţiei atât de către părţi civile, cât şi de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, fiind excluse mai multe probe ca urmare a constatării neregularităţii rechizitoriului întocmit de procurorii militari, scrie Agerpres.
În urma acestei decizii, Parchetul Militar are la dispoziţie cinci zile pentru a remedia neregularităţile din rechizitoriu şi pentru a comunica instanţei dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei.
Judecătoarea Florentina Dragomir de la Instanţa supremă a constatat neregularitatea rechizitoriului în dosarul Revoluţiei, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare la data de 5 aprilie 2019, din perspectiva următoarelor aspecte:
* în ceea ce priveşte numărul total al volumelor de urmărire penală ce conţin probele relevate de parchet în susţinerea acuzaţiilor aduse inculpaţilor, atât sub aspectul laturii penale, cât şi al laturii civile şi care, cu respectarea dispoziţiilor legale în materia reunirii, compun dosarul nr. 11/P/2014;
* verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a actului de sesizare de către procurorul ierarhic superior;
* descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpaţilor Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi gl. (rtr.) Rus Iosif, indicarea şi analiza mijloacelor de probă, identificarea şi stabilirea identităţii persoanelor vătămate, părţilor civile ori succesorilor acestora prin raportare la acuzaţiile aduse fiecărui inculpat din cauză;
* nelegalitatea “depoziţiilor” persoanelor ascultate în faţa Comisiilor senatoriale şi care au dobândit calitatea de suspecţi/inculpaţi în cauză;
* nelegalitatea administrării unor depoziţii de martori/persoane vătămate, după redeschiderea urmării penale în cauză;
* nelegalitatea administrării mijloacelor de probă constând în Rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989, sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989, documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN, “Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolăescu, documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17.12 - 31.12.1989, datate mai 1991.
De asemenea, magistratul a constatat că numărul volumelor de urmărire penală înaintate instanţei este de 2.995, iar parte din acestea conţin un număr mai mare de acte de urmărire penală decât cele menţionate de parchet.
Excluse din dosar zeci de persoane vătămate
Instanţa a dispus excluderea din materialul de urmărire penală a mai multor probe: actele intitulate “declaraţii” ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale; rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora; sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989; punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989; documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN; “Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989″ de Sergiu Nicolaescu; documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17.12.-31.12.1989, datate mai 1991.
De asemenea, au fost excluse din materialul probator declaraţii date de zeci de persoane vătămate.
Decizia este trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităţilor actului de sesizare şi să comunice instanţei dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată.
Citește și: Decembrie '89. Eroii Armatei care au refuzat să tragă. Povestea lui Corneliu Bânzaru: ”Împăratul era gol”
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News