Astfel, atunci când preşedintele Donald Trump a declarat luni că ar fi dispus să se întâlnească cu liderii iranieni 'fără precondiţii', el a sfidat încă o dată politica externă convenţională a SUA. Totuşi, s-ar putea ca de data aceasta el să fi făcut mişcarea corectă, deşi acest stil al său inedit prezintă şi o serie de neajunsuri, se arată într-o analiză despre comportamentul diplomatic al liderului de la Casa Albă, publicată de website-ul vox.com.
Timp de decenii, ca regulă generală, liderii americani au respins întâlnirile cu adversari externi fără stabilirea unor condiţii stricte în prealabil, deşi unele excepţii s-au remarcat atât în rândul republicanilor cât şi al democraţilor. Un motiv al acestui comportament este legat de presiunea politică internă, întrucât opozanţii preşedintelui ar putea să-l descrie drept slab sau naiv pe un comandant suprem care acceptă cu uşurinţă o întâlnire cu vreun adversar din afara ţării.
Insuficient pregătit la summituri
Există, în plus, percepţia că o întâlnire faţă în faţă cu un preşedinte american este considerată de interlocutorul său drept un cadou, pe care acesta din urmă îl poate folosi pentru a-şi creşte legitimitatea şi statura politică. Însă lui Trump nu pare să-i pese de toate acestea. 'Dacă trebuie să vorbeşti cu alţii, mai ales când este vorba despre potenţiale războaie şi moarte şi foamete ..., atunci te întâlneşti cu ei', a spus el luni la o conferinţă de presă.
Atitudinea sa este aprobată şi de unii analişti, cum este Kori Schake, de la think-tank-ul britanic International Institute for Strategic Studies. 'Liderul unei societăţi libere trebuie întotdeauna să încerce şi să-i convingă pe adversarii noştri cu privire la ideile noastre şi să evite crizele', argumentează acesta. Totuşi, este puţin probabil ca Trump să devină un simbol prin modul în care el abordează dialogul cu regimurile ostile.
El vine insuficient pregătit la summituri cu lideri ai unor astfel de regimuri, aceasta în condiţiile în care acele summituri sunt mai dificile decât cele avute de oricare dintre predecesorii săi. 'Să te întâlneşti fără precondiţii este ceva, dar să nu reuşeşti să articulezi clar cererile şi interesele Statelor Unite este altceva', explică Stacie Goddard, analist politic american la Wellesley College.
'Hawk's advantage'
Pentru a înţelege comportamentul lui Trump în politica externă trebuie să înţelegem un concept pe care unii experţi în relaţii internaţionale îl numesc 'hawk's advantage' - avantajul şoimului ('hawk' - termen care îi desemnează mai ales pe republicanii conservatori adepţi ai unei linii dure în politica externă americană, n.red.).
Aşa cum scriau Michaela Mattes şi Jessica Weeks în luna mai în The Washington Post, un preşedinte cu o politică externă 'hawkish', cum este cea a lui Donald Trump, se confruntă de obicei cu mai puţine reacţii negative pe plan intern atunci când se întâlneşte cu un adversar extern. O arată chiar cazul întrevederii sale cu liderul nord-coreean, primită favorabil de unii comentatori care altfel sunt cunoscuţi ca fiind critici ai actualului preşedinte.
Dorinţa de pace a unui preşedinte 'hawkish'
Mattes şi Weeks explică de ce Trump a primit atât de mult sprijin, estimând că americanii au mai multă încredere în dorinţa de pace a unui preşedinte 'hawkish' decât în cea a unuia mai moderat. Predecesorul său, Barack Obama, nu a beneficiat de atâta sprijin, ci dimpotrivă, el a fost aspru criticat atât de unii democraţi cât şi de republicani pentru demersul său diplomatic concretizat în determinarea Iranului de a semna acordul privind programul nuclear.
Reacţii care parţial au fost şi rezultatul lobby-ului intens împotriva oricărei apropieri de Iran, dar şi a percepţiei că Obama a fost un preşedinte slab în politica externă, care prezenta în lume scuze în numele Americii, în timp ce astfel punea involuntar într-o lumină favorabilă ţările ostile. Totuşi, deşi Trump a fost deschis faţă de întâlniri cu liderii rus şi nord-coreean, în cazul Iranului el a tăiat toate legăturile create de administraţia Obama.
Instinctul lui Trump
Dacă s-ar fi întâlnit cu Hassan Rouhani, o astfel de discuţie risca să fie inutilă, întrucât membrii staff-urilor nu ar fi avut suficient timp să se ocupe de chestiunile importante. Pe de altă parte, deşi Trump a avut întrevederi cu Kim Jong Un şi cu Vladimir Putin, acestea nu s-au concretizat în angajamente clare, cel puţin din ceea ce s-a putut afla până în prezent.
Declaraţia semnată cu Kim cuprinde puţine lucruri concrete despre oprirea programului nuclear nord-coreean, iar întrevederea cu Putin pare să fi fost dominată de problema presupusului amestec al Rusiei în scrutinul prezidenţial american, încă nefiind clar dacă liderii rus şi american au convenit ceva la summitul lor.
Prin urmare, unii analişti pun intenţia lui Donald Trump de a avea şi alte astfel de summituri pe credinţa sa că ele sunt utile - fiind dat aici exemplul declaraţiei sale de la Helsinki că în numai câteva ore s-au schimbat în mod pozitiv relaţiile americano-ruse - sau chiar pe propriul său ego de om de afaceri capabil să obţină înţelegeri foarte favorabile.
Pe ansamblu, instinctul lui Trump de a se întâlni cu adversari externi poate fi mai departe ceva pozitiv, dar cu condiţia ca el să-şi pregătească mai bine agenda pentru a obţine rezultate tangibile, nu să se axeze doar pe imaginea sa ca preşedinte, conchide analiza.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
